Primăria Ploieşti şi-a făcut fundaţie şi cere oamenilor 2% din impozit pentru un viitor spital

Primăria Ploieşti, care a preluat cu titlu gratuit fostul sediu al OMV Petrom din oraş, angajându-se să facă în clădire un spital pentru copii, a trimis locuitorilor scrisori în care le cere să doneze 2 % din impozit unei fundaţii înfiinţată de municipalitate, cu scopul construcţiei acestui spital.
Economica.net - joi, 11 apr. 2013, 11:52
Primăria Ploieşti şi-a făcut fundaţie şi cere oamenilor 2% din impozit pentru un viitor spital

Primăria Ploieşti cere contribuabililor să doneze 2 la sută din impozitul anual pe salariu în contul Fundaţiei „Copiii noştri”, organizaţie înfiinţată de autorităţile locale şi care şi-a propus să strângă fonduri pentru înfiinţarea unui spital de pediatrie în Ploieşti.

Astfel, mai mulţi contribuabili din municipiu au primit scrisori semnate de primarul din Ploieşti, Iulian Bădescu, în calitate de preşedinte al Fundaţiei „Copiii noştri” şi purtând ştampila fundaţiei, scrisori prin care li se aduce la cunoştinţă că această fundaţie a început un program de strângere de fonduri intitulat „Pentru binele copiilor”, toţi banii colectaţi prin acest program urmând să fie alocaţi pentru înfiinţarea şi dotarea unui spital de pediatrie în municipiu.

În acest context, primarul îi „roagă” pe contribuabili să doneze o parte din impozit în contul fundaţiei.

„Dotarea şi funcţionarea spitalului la standardele de excelenţă pe care ni le-am propus presupun şi vor presupune, an de an, mobilizarea unor resurse financiare importante. Fondurile necesare finanţării activităţii spitalului vor proveni, în cea mai mare parte, de la bugetul local. (…) În acelaşi scop vor fi folosite şi fondurile colectate prin programele şi evenimentele derulate sub egida Fundaţiei municipalităţii. De aceea, vă rog să participaţi la programul «Pentru binele copiilor» completând formularul alăturat şi donând astfel 2% din impozitul dumneavoastră anual pe salariu în contul Fundaţiei «Copiii noştri»” se arată în scrisoarea primită de către unii contribuabili din municipiu şi semnată de primar.

Iulian Bădescu nu a putut fi contactat pentru a preciza câte astfel de scrisori a trimis către contribuabili.

Fundaţia „Copiii noştri” a fost înfiinţată în data de 16 ianuarie, prin vot al Consiliului Local Ploieşti şi are ca membru fondator Municipiul Ploieşti, din bugetul căruia a şi fost alocată suma de 70.000 de lei ca patrimoniu iniţial al fundaţiei. Fundaţia îşi are sediul în imobilul situat în Piaţa Eroilor, care a aparţinut companiei OMV Petrom. Conform hotărârii prin care a fost înfiinţată, fundaţia are ca scop organizarea de evenimente în vederea strângerii de fonduri necesare înfiinţării şi funcţionării Spitalului de Pediatrie Ploieşti.

Autorităţile locale au promis că viitorul spital de pediatrie va funcţiona în fostul sediu al companiei OMV Petrom, o clădire din oţel şi sticlă, construită în centrul Ploieştiului, care se întinde pe o suprafaţă de peste 14.000 de metri pătraţi şi care a fost donată, la sfârşitul anului trecut, municipalităţii.

Potrivit primarului Iulian Bădescu, reprezentanţii OMV Petrom nu au pus nicio condiţie pentru această donaţie, dar au cerut „în mod expres” ca imobilul să fie folosit ca sediu pentru un spital public de pediatrie.

Te-ar mai putea interesa și
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. Cea mai mare comandă – 5.800 de lei
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. ...
Supermarketul online Sezamo a vândut în intervalul 21-26 decembrie cu 15% în plus per coș față de săptămâna anterioară, clienții adăugând la comandă 2-3 articole suplimentare în plus.......
Portugalia: Preţurile locuinţelor au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii aproape doi ani, în al treilea trimestru din 2024
Portugalia: Preţurile locuinţelor au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii aproape doi ani, în al treilea trimestru ...
Preţurile bunurilor imobiliare în Portugalia au înregistrat în trimestrul trei din 2024 cea mai mare creştere din ultimii ...
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Uzina Audi FAW NEV Company, deținută de Audi și partenerul său chinez FAW, a început producția de modele Audi complet ...
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% ...