Rusia nu crede că SUA chiar au renunţat la a patra fază a scutului antirachetă

Deşi SUA au anunţat că anulează a patra fază a scutului antirachetă din Europa, Rusia încă are îndoieli că acest lucru chiar se va întâmpla, după cum a declarat joi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la postul de televiziune RTVi, citat de agenţia RIA Novosti.
Economica.net - joi, 11 apr. 2013, 14:27
Rusia nu crede că SUA chiar au renunţat la a patra fază a scutului antirachetă

‘Moscova acordă atenţie deciziei SUA de a anula cea de-a patra fază a desfăşurării scutului antirachetă în Europa, dar până în prezent nu ştim dacă este o hotărâre irevocabilă’, a afirmat şeful diplomaţiei ruse. ‘Intenţia de a consolida securitatea în Europa şi SUA cu un scut antirachetă implică riscuri pentru securitatea Rusiei şi contravine compromisului politic asumat în cadrul Consiliului Rusia-NATO’, a adăugat ministrul Lavrov, subliniind că garanţiile politice şi juridice că acest scut nu este îndreptat împotriva Rusiei nu sunt suficiente.

‘Acum avem nevoie să convenim asupra unei liste de criterii care să permită ca în fiecare etapă concretă să se respecte aceste garanţii şi să ne asigurăm că dezvoltarea scutului antirachetă al SUA la scară globală răspunde obiectivelor declarate, şi anume răspunsul în faţa ameninţărilor cu atacuri cu rachete venite din afara spaţiului euro-atlantic’, a explicat Lavrov.

Luna trecută, SUA au declarat că renunţă la desfăşurarea interceptoarelor de rachete în Polonia, acţiune ce făcea parte din proiectul scutului antirachetă din Europa. În schimb, administraţia americană a anunţat un program de consolidare a apărării antirachetă până în anul 2017, în contextul ameninţărilor venite din partea Coreii de Nord, urmând să se instaleze interceptoare şi radare suplimentare în Alaska.

Te-ar mai putea interesa și
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV despre care spune că poate rezista la un impact frontal de 120 km/h fără......
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 2,39 kilograme de aur, cu o valoare de piaţă estimată ...
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a anunţat marţi că biroul său specializat în dezinformarea străină, foarte criticat ...