Drumul Expres Bucureşti – Târgovişte: Drulă anunţă că a fost lansată licitaţia pentru documentaţia tehnică

Licitaţia pentru documentaţia tehnică aferentă noului Drum Expres Bucureşti - Târgovişte a fost lansată miercuri, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.
AGERPRES - mie, 31 mart. 2021, 09:43
Drumul Expres Bucureşti - Târgovişte: Drulă anunţă că a fost lansată licitaţia pentru documentaţia tehnică

„Astăzi a fost lansată licitaţia pentru documentaţia tehnică a noului Drum Expres Bucureşti – Târgovişte. Am promis o soluţie modernă, ne ţinem de cuvânt. Este vorba de un drum nou, care nu va trece prin localităţi, cu două benzi pe sens şi separare pe mijloc, cu noduri denivelate, apropiat de profilul unei autostrăzi. Legătura cu Bucureştiul va fi făcută, cel mai probabil, cu un nod din viitoarea autostradă de centură A0 Nord (în prezent, aproape de finalizarea licitaţiei)”, a scris Drulă.

Potrivit acestuia, proiectul este lansat pe noul caiet de sarcini pentru documentaţii tehnice elaborat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), scrie Agerpres.

„Un caiet de sarcini cu condiţii contractuale mult mai clare şi echilibrate, pentru a nu mai avea problemele de pe contractele din trecut. Din contract va rezulta un proiect tehnic preliminar – un ‘preliminary design’ al viitorului drum, cu un nivel suficient de detaliu, cu investigaţii geotehnice şi modelare a terenului. Aceasta este soluţia modernă pentru anul 2021, nu dublarea la patru benzi a drumului existent DN 71, care trece pe 53% din lungime prin localităţi. Iar pe naţionalul actual, pe DN 71, vor fi făcute reparaţii anul acesta pentru a îmbunătăţi calitatea drumului până când vom avea drumul expres”, a adăugat el.

 

Te-ar mai putea interesa și
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
Victor Negrescu: PSD va veni cu o nouă abordare în modul de comunicare cu populaţia
PSD îşi propune să obţină din nou încrederea românilor la alegerile parlamentare şi va veni cu o nouă abordare în modul în care comunică cu cetăţenii, a declarat, luni,......
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic
Donald Trump a confirmat luni că primele sale măsuri economice după învestirea sa în ianuarie vor fi creşterea taxelor ...
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au cresct din nou în benzinării, la trei zile de la precedenta majorare de preț
Qualcomm pare să-și fi pierdut interesul în a achiziționa Intel
Qualcomm pare să-și fi pierdut interesul în a achiziționa Intel
Interesul Qualcomm pentru achiziționarea Intel pare să se fi răcit din cauza complexităților asociate tranzacției, ...