Grecia a primit ultimatum în martie de la creditori, să renunţe la fuziunea NBG şi EFG

Grecia a primit un ultimatum luna trecută din partea creditorilor internaţionali, să renunţe la planul de fuziune a National Bank of Greece (NBG) cu EFG Eurobank, care a fost ulterior suspendată, potrivit publicaţiei elene Kathimerini.
Economica.net - joi, 11 apr. 2013, 15:16
Grecia a primit ultimatum în martie de la creditori, să renunţe la fuziunea NBG şi EFG

Ministrul de Finanţe Yannis Stournaras şi guvernatorul Băncii Greciei Giorgos Provopoulos au primit un email pe 26 martie în care li se cerea fie să oprească imediat procesul de fuziune între NBG şi EFG, fie să micşoreze grupul rezultat în urma operaţiunii sau să îl vândă rapid.

Emailul a fost trimis de pe adresa şefului misiunii Comisiei Europene în Grecia, Matthias Mors, dar semnat de şefii misiunilor celorlalţi creditori ai ţării, respectiv Banca Centrală Europeană şi FMI.

„Aşa cum ştiţi, am avut tot timpul îndoieli în legătură cu acest proiect de fuziune”, afirmă şefii troicii în corespondenţa mai degrabă informală, arătând că rezervele lor erau deja cunoscute de minister şi de banca centrală.

Reprezentanţii troicii au explicat că au acceptat să sprijine planul de fuziune datorită economiilor care ar fi rezultat.

„Cu toate acestea, în timpul analizelor recente a devenit evident că NBG nu va putea să atragă rezerve private”, se arată în email, înainte de a conchide cu ultimatumul ca pe 30 aprilie banca rezultată în urma fuziunii să fie micşorată şi vândută rapid.

Din email rezultă, potrivit Kathimerini, că troica nu consideră suspendarea fuziunii doar o amânare, în timp ce oficialii ministerului atribuie poziţia creditorilor crizei din Cipru.

Între timp, şeful băncii centrale a notat miercuri că „finalizarea procesului de recapitalizare, trendul continuu al revenirii depozitellor şi revenirea treptată a băncilor elene şi a companiilor pe piaţa financiară internaţională creează condiţii mai favorabile pentru economie”.

El anticipează astfel că Alpha Bank şi Piraeus Bank vor fi capabile să găsească fonduri private pentru a se salva de naţionalizare.

Fuziunea NBG cu EFG Eurobank a fost suspendată pe 8 aprilie, ca urmare hotărârii băncii centrale a Greciei ca cele două instituţii de credit să-şi deruleze separat procesele de recapitalizare, Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară urmând să decidă dacă tranzacţia va mai avea loc.

Banca Greciei a anunţat atunci că procedurile şi termenele pentru recapitalizarea NBG şi EFG Eurobank, precum şi a Alpha Bank şi Piraeus Bank, vor decurge conform planurilor. Toate cele patru bănci de importanţă sistemică trebuie să fie recapitalizate până la sfârşitul lunii aprilie.

EFG Eurobank controlează în România Bancpost, iar NBG deţine Banca Românească. Alpha Bank şi Piraeus Bank desfăşoară activităţi în România sub nume propriu.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor climatice pentru ţările în curs de dezvoltare la 250 de miliarde de......
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...