Deprecierea leului: Analiştii nu vad un curs mai mare de 4,95 lei pentru un euro în 2021

Deprecierea leului nu a fost una surprinzătoare pentru economiştii şi analiştii financiari. Indiferent de scăderea din ultimele zile, cursul de schimb nu va sări de nivelul de 4,95 lei pentru un euro în 2021. În continuare vom avea probabil o perioadă de stabilitate.
Gabriela Ţinteanu - mie, 31 mart. 2021, 22:07
Deprecierea leului: Analiştii nu vad un curs mai mare de 4,95 lei pentru un euro în 2021

Deprecierea leului din ultimele zile lasă rece prognoza pe care orice economist şef a făcut-o pentru banca la care lucrează. Deprecierea este în linie cu aşteptările analiştilor, iar comparativ cu monedele din regiune, zlotul polonez şi forinţul maghiar, leul este chiar o monedă prea stabilă.

De la începutl anului şi până ieri, cel mai mare curs de schimb din istoria leului – 4,9251 lei, deprecierea leului a fost de 1,2%, în comparaţie cu zlotul polonez de exemplu care are o depreciere de 4%. De altfel, cu o inflaţie mai mare decât estimările, o creştere economică nu tocmai atât de mare pe cât se aştepta, un leu mai slab este firesc şi chiar ajută puţin la competitivitatea economică.

În plus, de mai bine de doi ani, economiştii şefi ai băncilor comerciale spun că deprecierea monedei naţionale merge într-un ritm de 1,5%-2% pe an. “Deprecierea leului este mult inferioară celor înregistrate de monedele din regiune, dacă ne raportăm la nivelurile de la începutul pandemiei şi a fost anticipată de prognozele pieţei”, spune Ciprian Dascălu, economistul şef al BCR.

Deprecierea leului de zilele acestea era previzibilă

“Deprecierea din ultimele zile a leului nu ar trebui să fie surprinzătoare având în vedere prognozele în privinţa cursului de schimb euro/leu. Nu credem că vom asista la o depreciere prelungită a leului şi ne mentinem prognoza pentru un curs de 4.92 lei/euro la sfârşitul acestui an, ceea ce în esenţă înseamnă că ar trebui să urmeze o perioadă de stabilitate după actualul episod de deprecire”, spune Valentin Tătaru, economist şef al ING Bank.

El a subliniat însă că implicaţiile unui leu ceva mai slab asupra activităţii economice sunt destul de complexe si trebuiesc privite în ansamblu, eventualul efect de stimulare al exporturilor trebuind balansat cu impactul asupra inflaţiei, a dobânzilor şi chiar a comportamentului de economisire.

“Pentru noi nu este nici o surpriză că s-a depreciat uşor leul în ultima perioadă. Dinamica leului este în linie cu prognozele noastre. Fundamentele leului sunt încă slabe, deficitele gemene fiind încă ridicate (deficitul bugetar şi deficitul de cont curent), dar consolidarea bugetară şi intrările mai mari de fonduri europene ar trebui să reducă presiunile de depreciere a monedei naţionale”, este de părere şi Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank.

Data de 1 aprilie 2021 va fi totuşi una crucială pentru leu, deoarece se va observa dacă BNR s-ar simţi confortabil şi cu un leu mai depreciat de acest nivel de 4,925 lei pentru un euro sau va pune frână pe moment, printr-o intervenţie pe curs. Analiştii economici cred că intervalul de referinţă pentru 2021 ar fi undeva între 4,90 şi 4,95 lei pentru un euro. Nivelul de 4,925 este chiar la jumătate.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...