Monitorul Oficial devine gratuit la publicare, copiere, reproducere

Monitorul Oficial, Partea I şi a II-a, devine gratuit la publicare, copiere, reproducere, au anunţat vineri preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi directorul MO, Liviu Moraru, într-o declaraţie de presă.
AGERPRES - vin, 02 apr. 2021, 11:17
Monitorul Oficial devine gratuit la publicare, copiere, reproducere

Ludovic Orban a precizat că a ţinut să facă o vizită la sediul Monitorului Oficial, în mod simbolic, chiar în ziua în care iniţiativa legislativă depusă de deputatul USR PLUS Claudiu Năsui, care a fost adoptată de Parlament şi promulgată de preşedinte, intră în vigoare.

„Este un pas important în conformitate cu dreptul de informare publică al cetăţeanului şi cu transparenţa în funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor publice. Practic, orice cetăţean va putea să folosească tot ceea ce publică Monitorul Oficial Partea I, Partea a II-a. Toate actele normative emise de autorităţi vor putea fi cunoscute de cetăţeni direct”, a declarat Orban, la finalul vizitei la Monitorul Oficial.

Liviu Moraru a anunţat la rândul său că legile vor putea fi citite direct pe computer.

„Prin Legea 57, care a apărut astăzi, Monitorul Oficial devine gratuit la publicare, copiere, reproducere. Deci toate legile vor putea fi citite pe calculatorul dumneavoastră într-un PDF portabil gratuit de pe site-ul nostru. Mulţumim domnului preşedinte că ne-a sprijinit şi suntem la datorie în apărarea interesului public şi a statului de drept”, a afirmat Liviu Moraru.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că formatul electronic al Monitorului Oficial, Partea I şi a II-a, este disponibil în mod gratuit şi liber, permanent, acesta fiind accesibil tuturor utilizatorilor în aceeaşi zi cu publicarea, inclusiv pentru căutare, salvare, distribuire şi imprimare.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...