România, codaşă în topul „bunăstarea copiilor”

„Într-o manieră generală, reţinem că cel mai ridicat nivel de bunăstare materială a copilului corespunde Ţărilor de Jos şi altor patru ţări nordice, iar cel mai scăzut nivel corespunde Statelor Unite, Letoniei, Lituaniei şi României”, arată raportul UNICEF, care a analizat cinci dimensiuni ce ţin de bunăstarea copilului: situaţia materială, sănătatea şi securitatea, educaţia, comportamentele, riscuri şi condiţiile de locuit.

România ocupă ultimul loc în patru dintre cele cinci dimenisiuni analizate, doar la capitolul „comportamente şi riscuri” clasându-se pe locul 27.

Această situaţie nu reprezintă o surpriză nici pentru organizaţiile nonguvernamentale active în domeniul protecţiei copilului şi nici pentru Ministerul Muncii, care are propriile analize, cu concluzii asemănătoare.

Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), Codrin Scutaru, spune că situaţia copilului în România a fost influenţată în ultimii ani de apariţia şi evoluţia crizei economice, care a produs o schimbare majoră în contextul socio-economic naţional şi internaţional, ce a generat schimbări atât în veniturile şi cheltuielile familiilor, cât şi în veniturile publice şi în atitudinea Guvernului faţă de buget şi de componenţa sa de protecţie socială.

„România a înregistrat în 2009 – primul an în care criza s-a resimţit serios – scăderi atât în valorile absolute ale PIB-ului, a cărui valoare nu a ajuns nici în 2010 la valoarea din anul 2008, cât şi în veniturile bugetare. Cheltuielile cu asistenţa socială propriu-zisă au crescut mult după 2005 în valoare relativă, dar în valoare absolută ele nu sunt foarte mari, deşi ridică problema corectei ţintiri a celor cu adevărat în nevoie şi incapabili să se ajute singuri”, susţine Codrin Scutaru.

Secretarul de stat precizează că deciziile privind reforma şi reducerile bugetare în domeniul protecţiei copilului şi a politicilor care vizează familia au avut la bază studii, cel mai recent, „Copil în România – O diagnoză multidimensională”, publicat în anul 2012 de UNICEF în colaborare cu ministerul, prezentând evidenţe incontestabile cu privire la o serie de vulnerabilităţi cu care se confruntă anumite categorii de copii din România.

Potrivit raportului citat, există inegalităţi considerabile între copiii din România în ceea ce priveşte toate dimensiunile bunăstării acestora. Cei care provin din gospodării mai sărace, în special cei extrem de săraci, care depind în mod substanţial de prestaţiile sociale, acumulează dezavantaje multiple şi au mult mai puţine şanse în viaţă.

„Actualul sistem nu protejează în mod eficient copiii împotriva sărăciei. Copiii din gospodăriile mai sărace – fie că este vorba de familiile lucrătorilor săraci, fie de cele extrem de sărace – riscă în mod clar să moştenească inegalităţile, în lipsa unei protecţii sociale eficiente. Situaţia copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate prezintă aspecte contradictorii. Aceştia se bucură în general de bune condiţii de trai. Totuşi, sunt vulnerabili la sărăcia monetară, din cauza puternicei dependenţe de remitenţe, şi la sărăcia afectivă, din cauza lipsei îngrijirii părinteşti. Mai mult, lipsa părinţilor are efecte grave asupra calităţii nutriţiei şi a rezultatelor şcolare. În toate dimensiunile bunăstării copilului, diverse practici nocive dezvoltării sănătoase şi adecvate a copilului par a fi larg răspândite printre părinţi”, arată studiul citat.

Ministerul are în vedere o serie de soluţii pentru remedierea situaţiei actuale, printre care accesul la servicii sociale de bază, de calitate, pentru sprijin familial, pentru prevenirea separării copiilor de familii şi prevenirea violenţei, abuzului şi neglijării copiilor. Intervenţia la nivel comunitar, prin implementarea unui model de pachet minim de servicii, bazându-se pe profesionişti şi alţi actori locali pentru a oferi un sprijin eficient de asistenţă socială şi pentru a garanta tuturor copiilor accesul la drepturile lor de dezvoltare, cum ar fi accesul la protecţie, educaţie, sănătate şi asistenţă socială, este o altă soluţie a autorităţilor.

„În acelaşi timp, este important ca România să continue să monitorizeze îndeaproape situaţia copiilor şi progresele în protejarea şi promovarea bunăstării acestora, fapt esenţial pentru elaborarea politicilor publice, pentru advocacy, pentru alocarea eficientă a resurselor limitate, precum şi pentru procesele de transparenţă şi responsabilitate. Fără monitorizarea bunăstarii copilului, există riscul ca politicile sociale să fie ineficiente, să avem cheltuieli greu de asigurat, obiective imposibil de stabilit, iar progresele înregistrate să fie imposibil de evaluat”, este de părere Scutaru.

Situaţia prezentantă în raportul UNICEF se regăseşte şi în statisticile de la Asociaţia Telefonul Copilului.

Directorul executiv al asociaţiei, Cătălina Florea, spune că la Telefonul Copilului 116111, nu trece zi în care prin vocile părinţilor şi cele ale copiilor să nu fie prezentate efectele devastatoare ale austerităţii.

„În ultimii doi ani şi jumătate, la 116111, un caz din trei include şi problema sărăciei, iar rata abuzurilor în acest interval de timp acoperă 41,7 la sută din numărul total de cazuri (12.628). Tot pe fondul sărăciei, solicitările de consiliere psihologică au înregistrat 20,79 la sută din numărul total de cazuri, iar consilierea juridică a fost acordată tot mai mult în situaţii de divorţ, respectiv familii monoparentale (11,93 la sută). Un alt fenomen îngrijorător este natalitatea ridicată, însă nu datorită bunăstării, aşa cum ar fi firesc, ci în vederea obţinerii de ajutoare sociale din partea statului. Aşadar, am ajuns la un record în care mulţi părinţi săraci cuantifică naşterea unui copil în sume de bani provenite din ajutoare sociale din partea statului, sume de bani de care se pot folosi ulterior, de cele mai multe ori pentru consum de alcool, tutun şi jocuri de noroc, conform cazuisticii înregistrate de Asociaţia Telefonul Copilului. În acest context, discutăm tot mai des de familii care numără şi până la 10 copii sau mai mulţi”, susţine Cătălina Florea.

Asociaţia Telefonul Copilului apreciază iniţiativa Ministerului Muncii de a debloca posturi în sistemul de asistenţă socială, dar atrage atenţia că această măsură va avea rezultate numai dacă acei profesionişti vor fi angajaţi şi la nivelul primăriilor din mediul rural, acolo unde se înregistrează cele mai multe situaţii de sărăcie şi abuzuri grave asupra copilului.

O altă măsură eficientă ar fi dezvoltarea serviciilor sociale, în principal în mediul rural, şi nu încurajarea acordării prestaţiilor sociale, care transformă copiii exclusiv într-o sursă de venit pentru mulţi dintre părinţi.

Preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), Bogdan Simion, consideră că raportul nu face decât să confirme ceea ce el spune de cel puţin un an, respectiv că de când România a intrat în UE, interesul administraţiei centrale, indiferent de culoarea politică, se diminuează.

„Atât timp cât nu avem politici coerente, care să integreze educaţia, sănătatea, problematica fiecărui grup, nu vom ajunge la niciun rezultat. Degeaba avem ONG-uri puternice în protecţia copilului dacă serviciile de sănătate pentru copil sunt cele care sunt sau dacă aceste servicii de sănătate ajung să dea rezultate statistice precum cele pe care le avem. Este adevărat că am făcut progrese în mortalitatea infantilă, dar suntem tot pe ultimul loc în acest clasament, deci asta nu înseamnă nimic. Fără coerenţă în tot ce înseamnă sănătate, educaţie, servicii sociale nu o să progresăm foarte mult”, este de părere Bogdan Simion.

Preşedintele FONPC a amintit şi de violenţa în şcoli, fenomen care a explodat în ultimii ani.

„Nu ştiu dacă noi o contabilizăm mai bine sau dacă ea a explodat ca şi fenomen. Deşi de doi-trei ani vorbim de ea ca de o epidemie, nu există servicii sociale care să se fi adresat acestei problematici”, mai spune Simion.

În domeniul sănătăţii, indicatorii au creşteri lente, însă este nevoie de măsuri susţinute, iar statul ar trebui să stabilească care sunt priorităţile pentru el, consideră preşedintele FONPC.

„Atunci când vom avea oameni politici care vor vedea peste mai multe generaţii, atunci vom evolua în statistici. Luând măsuri pe termen scurt nu vom ajunge să evoluăm. Sărăcia este un fenomen cronic cu care România se confruntă de multă vreme, nu de acum. Criza economică a adâncit sărăcia. Din păcate, nici Guvernul României nu a făcut notă discordantă faţă de guvernele altor ţări, iar sărăcia a lovit România, care era deja o ţară săracă şi, prin urmare, a lovit şi mai rău în săraci”, concluzionează Bogdan Simion.

De rezultatele raportului UNICEF nu este surprinsă nici Carmen Uscatu, de la Asociaţia „Dăruieşte viaţa”, care atrage atenţia că în România copiii nu au acces gratuit la tratamentul oncologic.

„Deşi copiii bolnavi de cancer au o şansă reală la viaţă – în Europa rata de succes în tratarea cancerului la copii este de 80-90 la sută -, în România, această rată este de 50 la sută, din cauza următoarelor cauze: diagnosticarea cancerului în profunzime nu se poate face pentru toţi copiii, deşi există două laboratoare de citogenetică moleculară, unul construit chiar de noi, statul nu asigură reactivi pentru analize, lipsesc de mai mult de doi ani citostaticele de bază, cele mai ieftine, necesare tratamentului copilului cu cancer şi tratamentul cancerului prin radioterapie la copil este ca şi inexistent”, susţine Carmen Uscatu.

Ea precizează că deşi 70-80 la sută dintre pacienţii bolnavi de cancer au nevoie de radioterapie, lipsa aparatelor şi a specialiştilor nu permite acest tratament decât pentru maximum 27 la sută dintre pacienţi.

„În aceste condiţii, deşi Programul naţional de oncologie este gratuit, copiii nu se pot trata gratuit de cancer în România din motivele enumerate. Rata de succes nu ar putea fi nici de 50 la sută dacă diferite asociaţii şi fundaţii nu ar sprijini financiar acest tratament”, mai arată Carmen Uscatu.

În opinia ei, astfel de situaţii ar putea fi îndreptate prin respectarea, conform protocoalelor internaţionale, a tuturor fazelor de diagnosticare şi tratament a copilului cu cancer, pentru a asigura şansa la viaţa copiilor bolnavi de cancer, pentru că ei chiar o au.

Ocuparea ultimului loc în acest clasament nu este neaşteptată nici pentru Gabriela Coman, fostul secretar de stat de la fosta Autoritate Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

„Trendul arată că ne îndreptăm spre procente negative. După integrare, interesul politic a scăzut. După pachetul de legi din 2004 a existat o monitorizare şi situaţia s-a menţinut pe linia de plutire fără ceva nou până în 2007. După 2007, pe măsură ce anii au trecut, interesul politic şi cel public s-au diminuat, astfel încât nu aveai la ce să te aştepţi, decât la degradare în termeni de procente”, spune Gabriela Coman.

Fostul secretar de stat remarcă faptul că din ce în ce mai multe probleme nou apărute sunt lăsate nemonitorizate: sarcina la adolescente, violenţa, copii lăsaţi fără susţinători şi fără ca autorităţile să se ocupe de ei.

„Astfel de lucruri te mâhnesc, pentru că sunt eforturi şi bani investiţi în sistem, iar rezultatele sunt acestea. Este o situaţie reală şi în defavoarea copiilor”, susţine Gabriela Coman.

Ea este de părere că deşi toată lumea înţelege că ne confruntăm cu o criză, domeniile care au legătură cu copiii sunt cele mai afectate.

Gabriela Coman crede că situaţia actuală nu poate fi pusă exclusiv pe seama crizei, atât timp cât nu s-a mai făcut nicio investiţie de ani de zile.

„Alocaţia de hrană pentru copii, numărul de personal nu ai cum să le diminuezi, oricâtă criză ar fi. Nu poţi diminua cheltuieli care merg direct către copil. Apoi, avem nevoie de servicii diversificate: nu avem servicii pentru susţinerea copilului în familie, îl trimitem în sistem, iar în sistem nu avem bani. Ar fi trebuit o politică de susţinere a copilului în familie, în mod special pe perioada de criză. Or politicile sociale nu au fost preponderent orientate spre susţinerea familiei cu copii, ci pe intervenţie când copilul a plecat din familie. Toate problemele trebuie tratate la sursă şi sursa e familia”, este de părere fostul secretar de stat.

Având în vedere că raportul UNICEF a fost publicat înaintea raportului de ţară privind drepturile copilului, pe care România trebuie să îl susţină în acest an la Geneva, Gabriela Coman spune că nu se aşteaptă la nimic bun.

„Sunt destul de îngrijorată. Comitetul ONU poate reveni, făcând observaţii la recomandările trecute, vreo 40 şi ceva, şi îşi va manifesta îngrijorarea că statul nu a ţinut cont de recomandări. Nu mă aştept la nişte recomandări mai bune când situaţia s-a deteriorat. Comitetul ONU este un corp de experţi, iar recomandările ţin şi de diplomaţie. E ca şi când semnezi un contract şi nu îl respecţi”, spune fostul secretar de stat.

Lipsa investiţiilor şi politicile incoerente în domeniile care sprijină copilul în dezvoltare aduc din nou România în atenţia forurilor internaţionale ca stat care are probleme în acordarea de servicii copiilor, după ce prin reformele începute în 2004 reuşise să devină un model pentru alte state.

După aderarea României la UE şi încetarea monitorizării, guvernele nu au mai fost preocupate să adapteze politicile şi serviciile la problemele nou apărute şi nici nu au mai găsite resurse pentru a susţine corect sistemul gândit în sprijinul copiilor.