„Marea relaxare” – Soluţiile pentru redeschiderea sectorului HoReCa după 1 iunie de la premierul Cîţu

Vaccinarea şi respectarea măsurilor sanitare rămân soluţiile sigure în perspectiva redeschiderii sectorului HoReCa după 1 iunie, a afirmat premierul Florin Cîţu, marţi, la finalul întrevederii pe care a avut-o cu reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România. Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat, marţi, că obiectivul este ca restricţiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19 să fie relaxate începând cu luna iunie, în funcţie de stadiul infectărilor cu SARS-CoV-2.
AGERPRES - mar, 06 apr. 2021, 15:31

„Vrem să găsim împreună soluţii pentru a redeschide, în condiţii de siguranţă sanitară, industria ospitalităţii şi toţi românii să aibă acces la aceste servicii, să-şi poată petrece concediul în ţară. Vaccinarea şi respectarea măsurilor sanitare rămân soluţiile sigure în perspectiva redeschiderii acestui sector, aşa cum ne-am propus, după 1 iunie. Apreciez deschiderea partenerilor mei de dialog şi sprijinul oferit pentru a încuraja vaccinarea personalului HoReCa înainte de reluarea activităţii în acest sector. Va fi un semnal bun pentru întreaga populaţie şi un pas înainte pentru reluarea activităţilor turistice”, a scris Florin Cîţu pe pagina de Facebook a Guvernului.

Potrivit acestuia, calendarul livrării dozelor şi creşterea capacităţii de vaccinare sunt „premise sigure” că va continua în ritm susţinut campania de imunizare anti-COVID-19.

„Sper ca oamenii să aibă încredere şi să înţeleagă că vom putea reveni la viaţa de dinainte de pandemie doar atingând un anumit prag de imunizare a populaţiei, iar vaccinarea ne oferă această şansă. Bineînţeles, este nevoie să respectăm în continuare măsurile de prevenire a răspândirii virusului”, a completat Cîţu.

Totodată, şeful Executivului a punctat în întâlnirea cu reprezentanţii HoReCa faptul că Guvernul nu are în vedere „condiţionarea accesului cetăţenilor la serviciile industriei ospitalităţii şi hoteliere de dovada vaccinării”.

„Nu vrem să discriminăm pe nimeni şi nu sunt adeptul ideii de a diviza populaţia în ‘vaccinaţi’ şi ‘nevaccinaţi’. În niciun caz nu vrem să limităm călătoriile românilor în ţară pe baza acestui criteriu. De asemenea, vom respecta deciziile care vor fi luate la nivelul Uniunii Europene privind certificatul verde în privinţa deplasărilor internaţionale. Cetăţenii României trebuie să se bucure de toate drepturile şi libertăţile europene”, a afirmat Cîţu.

Premierul mai precizează că Executivul va continua consultările cu reprezentanţii operatorilor din domeniu atât la nivelul comitetului interministerial care are rolul să pregătească „revenirea la normalitate” începând cu 1 iunie 2021, cât şi în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor de sprijin destinate operatorilor HoReCa afectaţi de pandemie, prelungirea unora dintre ele sau, după caz, introducerea unor măsuri noi.

Barna: Obiectivul este să mai relaxăm din restricţii, dacă se poate din luna iunie

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat, marţi, că obiectivul este ca restricţiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19 să fie relaxate începând cu luna iunie, în funcţie de stadiul infectărilor cu SARS-CoV-2.

„Premierul a exprimat preocuparea care există în cadrul Guvernului de a adapta permanent măsurile cât de bine la realitatea pandemică. Este o dorinţă, un obiectiv pe care îl avem cu toţii ca, într-un termen cât mai scurt, dacă se poate de la nivelul lunii iunie, să mai relaxăm o parte dintre aceste restricţii, în funcţie de care va fi stadiul pandemiei şi care vor fi cifrele şi la ATI şi spital şi numărul de teste pozitive. (…) Măsurile sunt dintre cele care există în momentul de faţă: cele legate de orele de funcţionare a magazinelor, cele legate de aceste intervale de restricţii care sunt în momentul de faţă în funcţiune. Vedem că am reuşit să ajungem într-o zonă de plafon şi asta este o veste cumva îmbucurătoare, sperăm să rămânem cât de puţin pe acest plafon şi apoi cifrele să înceapă să scadă”, a afirmat Barna, după şedinţa coaliţiei guvernamentale.

El a fost întrebat dacă persoanele vaccinate anti-COVID ar putea să aibă anumite facilităţi pe baza certificatului verde.

„România nu trăieşte într-o insulă în mijlocul oceanului, suntem un stat european şi suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi – ca să folosesc o reclamă cunoscută. Ne vom adapta faţă de ceea ce se întâmplă şi în celelalte ţări europene. E foarte clar că, pe măsură ce va creşte numărul persoanelor vaccinate şi campania de vaccinare vedem că merge bine, România este printre ţările fruntaşe pe această linie, odată cu evoluţia şi creşterea numărului de persoane vaccinate vor putea apărea facilităţi pentru persoanele care pot dovedi prin vaccinare, fie prin test sau prin certificat de anticorpi că nu reprezintă un pericol pentru comunitate şi atunci ar putea să existe acest gen de facilitate la anumite evenimente-test ,cum am văzut că se experimentează şi în alte state. (…) Este varianta logică. Aici nu este o chestiune de acord sau de dezacord. Pe măsură ce vom fi din ce în ce mai multe persoane vaccinate, care nu mai reprezintă un risc pentru comunitate, putem să începem să ne reîntoarcem la activităţile funcţionale pe măsuri concrete”, a răspuns liderul USR PLUS.

Barna a menţionat că există o distincţie între certificatele care pot fi obţinute prin vaccinare anti-COVID, testare sau existenţa anticorpilor la coronavirus. „Discuţia este dacă vom reuşi printr-un cod pe telefon mobil, un QR cod de exemplu, să legăm aceste modalităţi de certificare a faptului că nu mai reprezinţi un risc între statele europene sau fiecare stat va adopta propriile mecanisme: că duci certificatul pe care ţi l-au dat la vaccinare (…) sau altă formulă. Este o adaptare la contextul european. Ne vom adapta şi noi astfel încât să uşurăm de fapt povara de probă a fiecărui cetăţean care spune: trebuie să fac o deplasare sau ceva de genul acesta”, a spus vicepremierul.

Te-ar mai putea interesa și
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 de cetăţeni, adică 23,29% din numărul celor înscrişi în listele......
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...