Test drive cu Mercedesul unguresc: Clasa A

Mercedes-Benz a reuşit să transforme complet modelul de clasa A. Dacă precedentele generaţii nu erau cele mai atractive produse al nemţilor, având o alură "feminină" şi, în plus, nu se putea mândri nici cu cine ştie ce la capitolul dinamică şi sportivitate, noul A-Classe vrea să arate că e o maşină specială. ECONOMICA.NET a testat Mercedes-Benz Clasa A 180 CDI BlueEFFICIENCY (7G-DCT) de fabricatie ungureasca. Cum s-a descurcat în trafic, va invitam sa vedeti în cele ce urmeaza
Economica.net - sâm, 13 apr. 2013, 07:31
Test drive cu Mercedesul unguresc: Clasa A

Noua generaţie a lui A-Class marchează o schimbare drastică a acestei game, Mercedes-Benz aducând pe piaţă un model fresh şi promiţător. Clasa A este fabricat la uzina Kecskemet din Ungaria.

La o prima vedere, design-ul noului A-Class este total schimbat, dintr-o maşină feminină, acum este clar că publicul ţintă este mai tânar, iar nemţii încearcă să convingă mai mulţi bărbaţi că A-Class este un automobil pentru ei. Ies în evidenta jantele sportive negre, de 18 inci, plafonul din sticlă neagră şi pachetul AMG Styling, ceea ce s-ar traduce în nerv şi sportivitate, lucruri dupa care orice „bobo wanna be” tânjeşte.

Partea frontală îi conferă maşinii o alură puternică, iar partea din spate nu e mai prejos, Noul A-Class este de-a dreptul impresionantă, reuşind să combine eleganţa şi sportivitatea specifică mărcii într-un mod foarte plăcut.

Interiorul noului Mercedes Clasa A

Modelul testat de ECONOMICA.NET a beneficiat de pachetul AMG Sport, adica volan multifunctional sport, îmbracat în piele Nappa, pachet pentru dinamica la rulare, plafon îmbracat în stofa neagra, pachet AMG Styling si covorase AMG.

Un lucru cu care va trebui sa te obisnuiesti este amplasarea butoanelor de pe volan.  

Scaunele noului Mercedes A sunt, conform noii linii dictate, sportive, cu tetierele integrate si foarte bine profilate, de zici ca esti pilot de curse …urbane. Însa, aici apare un mic inconvient, sunt un pic cam grosiere întrucât nu prea poti sa le adaptezi unei alte poziţii: nici sa le cobori, fiind destul de înalte, si nici sa le misti în vreun fel, fata-spate.

Majoritatea comenzilor functiilor multimedia se realizeaza de la un joystick amplasat acolo unde în mod normal este schimbatorul de viteze. Destul de simplu, numai ca uneori e enervant pentru ca, pe de o parte mai trebuie sa apesi si pe  butoanele de pe consola centrala, iar pe de alta parte, în timpul mersului, te trezesti ca îti schimbi fara sa vrei posturile radio din cauza faptului ca la drum lung nu stai cu ambele mâini pe volan, ci braţul drept îl sprijini… unde în alta parte decât pe consola.

La capitolul spirit practic, A-Class ofera un habitaclu suficient de spatios pentru o compacta cu valente sportive, bancheta oferind un spatiu rezonabil pentru genunchi şi este destul de înaltă pentru a oferi confort şi pentru pasagerii mai înalţi. Portbagajul de 341 litri nu-si propune sa te dea pe spate, mai ales ca hayonul are o decupare doar suficienta.

Cum merge Mercedes-Benz Clasa A

Modelul de test A-Class se anunta promitator datorita pachetului AMG, însa, din pacate, este echipat cu motorul cel mai slab din gamă, din punctul de vedere al puterii motorului. Indicativul A 180 CDI înseamna ca sub capota masinii se gaseste un propulsor diesel common-rail de 1796 cc, având o putere de doar 109 CP la 3200-4600 rpm . Iar acest lucru se simte. Acceleratiile lui A 180 CDI nu impresionează deloc. Trebuie mentionat ca modelul testat dipsune de o cutie automata cu 3 optiuni de condus: ECO, Sport si Manual (cu padele pe volan). Mai mult, am reusit ‘performanta’ sa turez motorul în treapta a 2-a a modulului Sport – automat, la 4000rpm fara sa se întâmple absolut nimic.

Prin urmare, este lesne de înteles ca prin acest mic neajuns Mercedes A 180 CDI te îndeamna la un comportament cât mai civilizat si civilizat în trafic, iar cutia automata cu dublu ambreiaj te ajuta din plin, stresul fiind minim în traficul urban aglomerat din Bucuresti. În schimb, directia si suspensia sport îi confera noului A-Klasse o buna manevrabilitate iar pe denivelarile de pe drumurile noastre, amortizarea este acceptabila, fara prea mare deranj pentru pasageri.

Consumul

O explicatie pentru performantele mai putin dinamice a dieselului de 109 CP ar fi ca cei Mercedes-Benz au avut în vedere un consum al carburantilor cât mai redus.

Asadar, versiunea Mercedes-Benz A 180 CDI cu transmisia automata 7G-DCT, testata de Economica.net, are trecut în cartea tehnica un consum mediu teoretic între 4,1 si 4,4 litri/100 km. În practica, într-un stil de condus în general alert (profitând de optiunea SPORT pe alocuri) si în conditii de iarna primavaratica (DA! Am condus chiar in cele 3 zile de iarna din martie), consumul mediu din timpul test drive-ului a fost de cam 7 litri/100 km, oarecum similar cu cel al unei compacte diesel obisnuite, cu o cutie manuala.

Pretul

Modelul testat, A 180 CDI BlueEFFICIENCY (7G-DCT), are un pret de lista de 38 074 euro (TVA inclus) – pentru optionalele incluse vezi documentul din galerie.

CONCLUZII
În final, noul Mercedes Clasa A este o surpriza placuta, o masina care în primul rând arata foarte bine, fiind foarte potrivita pentru un public tânar, boem, emancipat si cu gusturi rafinate si care cauta altceva decât un Mini Cooper sau BMW. Pe scurt, Oo maşină pentru bourgeois boheme.

Te-ar mai putea interesa și
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ar veni în această ţară, în pofida mandatului de arestare emis......
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...