Preşedintele Băsescu a fost implicat într-un accident auto uşor

Preşedintele Traian Băsescu a fost implicat într-un accident auto uşor, în zona podului Otopeni, autoturismul pe care îl conducea tamponând uşor o altă maşină, şeful statului admiţând că incidentul a avut loc din vina sa.
Economica.net - sâm, 13 apr. 2013, 11:50
Preşedintele Băsescu a fost implicat într-un accident auto uşor

„Domnul preşedinte Traian Băsescu a avut un accident uşor de circulaţie, s-a petrecut astăzi la prânz, în urmă cu aproximativ o oră (ora 12:45, n.r.) în zona Otopeni. Maşina care se afla în faţa sa a pus frână brusc, iar preşedintele a lovit-o din spate. Nu sunt persoane rănite sau victime, au fost doar afectate maşinile”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.

El a precizat că preşedintele a admis că este responsabil pentru incident, deoarece nu a păstrat distanţa regulamentară pentru a putea evita impactul cu autoturismul din faţa sa în momentul în care acesta a frânat.

„S-a mers pe procedura legală de înţelegere amiabilă între şoferi, permisă în cazuri de accidente minore”, a precizat Oprea. El a adăugat că maşinile nu au fost avariate grav, fiind vorba doar de „zgârâieturi’ şi „telescoape lovite”.

De asemenea, întrebat dacă la faţa locului a ajuns un echipaj de Poliţie şi dacă permisul preşedintelui Băsescu a rămas la acesta sau şeful statului a primit penalizare cu puncte, Oprea a precizat că în caz de înţelegere amiabilă nu se ajunge până la această procedură.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat dacă în maşina preşedintelui se mai aflau persoane.

Bogdan Oprea a menţionat că preşedintele Traian Băsescu se afla la volanul unui autoturism Dacia Logan aparţinând SPP, pus la dispoziţia acestuia.

„Şeful statului foloseşte această maşină de mai mulţi ani, el conducând-o inclusiv în cursul anului trecut, în cele două luni când a fost suspendat din funcţie”, a spus Oprea.

Şeful Poliţiei Rutiere din IGPR, Lucian Diniţă, a declarat pentru MEDIAFAX, referitor la accidentul rutier în care a fost implicat sâmbătă preşedintele Traian Băsescu, că în acest caz nu a fost solicitată intervenţia unui echipaj al instituţiei pe care o conduce.

Comisarul şef de Poliţie Lucian Diniţă a confirmat totodată că, în astfel de situaţii, poliţiştii de la Rutieră nu sunt chemaţi deoarece părţile implicate ajung la o înţelegere amiabilă.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Ilfov au declarat, la rândul lor, că nu au fost chemaţi la locul accidentului.

„Nu s-a sunat nici direct la noi, nici la 112. A fost o simplă tamponare”, au spus sursele citate.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...