Şeful OMS Europa: România a reuşit să dovedească devotamentul lucrătorilor din sănătate

România a reuşit foarte bine să dovedească faptul că are capacitate instituţională, solidaritate a comunităţii şi devotament eroic al lucrătorilor din sănătate, a declarat directorul regional al Biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, amintind de sacrificiul medicului Cătălin Denciu de la Spitalul din Piatra Neamţ.
AGERPRES - mie, 07 apr. 2021, 13:32
Şeful OMS Europa: România a reuşit să dovedească devotamentul lucrătorilor din sănătate

Kluge a fost prezent, miercuri, la Palatul Cotroceni, la evenimentul cu tema „Schimbările climatice, relaţia om-natură şi sănătatea publică”, organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, scrie Agerpres.

„România este un exemplu pozitiv în regiune, luând măsuri cuprinzătoare şi oportune la timp, astfel încât să se poată gestiona această stare de urgenţă fără precedent. În ciuda faptului că această pandemie ridică în continuare probleme, România a reuşit foarte bine să îşi arate capacitatea instituţională, solidaritatea comunităţii şi devotamentul eroic al lucrătorilor din sănătate. Sunt foarte bucuros că ţara mea natală, Belgia, a recunoscut meritele unui medic român din Piatra Neamţ, Cătălin Denciu, declarându-l eroul anului 2020”, a spus oficialul OMS.

La sfârşitul anului trecut, medicul Cătălin Denciu a fost rănit în incendiul care a cuprins secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, în timp ce încerca să salveze mai mulţi pacienţi.

Medicul a suferit arsuri şi a fost transferat la un spital din Belgia pentru a primi îngrijiri medicale. În incendiu au fost rănite uşor şi două asistente şi un alt medic din cadrul secţiei de ATI. Zece pacienţi cu COVID-19 au decedat în incendiu.

Reprezentantul OMS a vorbit în alocuţiunea susţinută la Palatul Cotroceni şi despre importanţa vaccinării anti-COVID-19, dar şi despre faptul că pandemia SARS-CoV-2 a adâncit diferenţele sociale.

„Cu vaccinarea şi lecţiile învăţate pe parcursul crizei, anul acesta vom putea sărbători ziua aceasta cu ceva mai multă speranţă şi optimism. Dar, de asemenea, cu mai multă prudenţă şi îngrijorare. Când a lovit COVID, a lovit o comunitate globală care era caracterizată de inegalitate, care între timp s-a exacerbat, dăunând societăţilor şi economiilor, ne forţează să facem faţă lipsurilor din stilul nostru de viaţă şi din sistemele pe care le-am construit”, a arătat Kluge, potrivit traducerii oficiale.

În contextul pandemiei, a spus el, comunităţile şi sistemele de sănătate au fost puse sub o presiune „fără precedent”.

„Impactul se va resimţi luni şi ani de acum încolo. Sunt necesare abordări multidisciplinare şi sprijin suplimentar din partea comunităţilor şi sistemelor de sănătate şi asigurări sociale. Serviciile de sănătate au fost afectate destul de grav la nivel global. Au rămas milioane de oameni care suportă costurile, în termeni de bunăstare emoţională, socială şi economică. Estimările sugerează că, din cauza pierderii locurilor de muncă şi a venitului, criza actuală împinge gospodării anterior stabile în direcţia sărăciei”, a subliniat oficialul OMS.

El a subliniat că pandemia a cauzat şi inegalităţi de gen.

„Datele recente din mai multe ţări arată că femeile infectate cu COVID-19 care lucrează în sănătate sunt de două sau de trei ori mai multe decât bărbaţii”, a spus Kluge.

Directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS, decorat de preşedintele Iohannis

Directorul regional al Biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dr. Hans Kluge, a fost decorat, miercuri, cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor de preşedintele Klaus Iohannis.

„Sunt încrezător că, prin exemplul personal, veţi susţine o organizaţie regională puternică, orientată către excelenţă, capabilă să ofere în timp util expertize de încredere şi relevante pentru toate statele membre din regiune. România a susţinut candidatura dumneavoastră pentru această înaltă poziţie strategică, luând în considerare vasta experienţă în domeniu şi faptul că priorităţile de mandat subliniate în Noul program de lucru răspund unei viziuni pe care ne-o dorim pentru viitorul OMS şi pentru sănătatea cetăţenilor europeni. Sunt convins că, prin modelul de leadership asumat, veţi contribui la consolidarea rolului Europei şi al întregii Organizaţii la sănătatea globală. România a susţinut nu doar un profesionist desăvârşit, dar şi un bun cunoscător al sistemului de sănătate românesc, un bun prieten care a sprijinit eforturile de reformare ale sistemului românesc. Îmi exprim speranţa că, pe viitor, vom valorifica solida relaţie de încredere pe care am construit-o, astfel încât să creştem calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate”, a spus şeful statului, la ceremonia de decorare care a avut loc la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că sistemele şi societăţile trebuie să fie bine pregătite pentru a face faţă provocărilor emergente, precum pandemia de COVID-19, arătând că este nevoie de un leadership adecvat.

„Criza sanitară şi umanitară pe care o traversăm ne-a dovedit tuturor că ameninţările de tipul COVID-19 nu ţin cont de graniţe şi că în faţa lor suntem cu toţii vulnerabili. Sistemele şi societăţile noastre trebuie să fie bine pregătite pentru a face faţă provocărilor emergente. Dar acest lucru necesită timp, coordonare şi un angajament susţinut la cel mai înalt nivel pentru a reduce impactul negativ al potenţialelor viitoare pandemii. Pentru a transpune în realitate acest angajament este nevoie de un leadership adecvat provocărilor acestui mileniu. Statele lumii trebuie să lucreze împreună pentru a-şi servi cetăţenii, învăţând din succesele şi eşecurile lor, cele mai bune practici pentru reconstrucţie şi rezilienţă în domeniul sănătăţii fiind centralizate la nivelul OMS. Cooperarea şi solidaritatea întregii societăţi internaţionale constituie răspunsul nostru comun în faţa unei provocări de o asemenea amploare, iar rolul Biroului Regional pentru Europa al OMS este esenţial în acest demers”, a afirmat preşedintele Iohannis.

„Aţi dat dovadă atât de solidaritate naţională, nelăsând pe nimeni în urmă şi de solidaritate internaţională”, a afirmat reprezentantul OMS, potrivit traducerii oficiale.

Hans Kluge a adăugat că, de multe ori, dă exemplul ţării noastre, la întâlnirile pe care le are.

„Faptul că România mi-a sprijinit candidatura a fost un lucru extraordinar de important. A fost prima ţară care mi-a sprijint candidatura, iar asta este o amintire care va rămâne. Mă puteţi considera un mare prieten al ţării dumneavoastră. Prietenia este o platformă foarte importantă pentru lucrul pe mai departe în sistemele de sănătate”, a transmis el.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit directorului regional al Biroului pentru Europa al OMS Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor în semn de „înaltă apreciere pentru contribuţia sa importantă la nivel european în gestionarea pandemiei COVID-19, pentru relaţia de colaborare strânsă cu România, participând activ la demersurile de îmbunătăţire a sistemului de sănătate românesc”.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...