Nordis Group și-a lansat propria agenție de turism

Compania Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux, a anunțat miercuri prin intermediul unui comunicat că și-a extins portofoliul de servicii prin lansarea propriei agenții de turism, Nordis Travel.
Ion Dobreanu - mie, 07 apr. 2021, 16:37
Nordis Group și-a lansat propria agenție de turism

Agenția de turism se adresează persoanelor doresc vacanțe de lux și servicii exclusiviste. Investiția inițială în agenție este de peste 500.000 de euro și a fost făcută în echipă (personal calificat) și tehnologie (sisteme de rezervări, avansuri și depozite pentru companii aeriene și hoteluri). Pentru primul an de activitate sunt preconizate vânzări de pachete turistice în valoare de peste șapte milioane de euro.

În primele trei luni, peste 400 de turiști români au plecat deja în vacanțe prin Nordis Travel în destinații precum Maldive, Republica Dominicană, Egipt, Monaco, Dubai, Elveția sau Turcia. Alte destinații căutate sunt Seychelles, Mexic, Punta Cana, Kenya, Zanzibar, Grecia, Croația, Spania și Cipru. Există și programe speciale pentru turism intern, cu cazare în condiții speciale de tip chateau, de 4 și 5 stele.

Citiți și: Viitorul aeroport atrage investiții: Nordis Group lansează un proiect mixt (economica.net)

Costurile pentru un sejur pot începe de la 1.000 de euro, în destinații precum city-break în Istanbul, și pot ajunge la 50.000 de euro în Maldive. Nordis Travel oferă de asemenea croaziere de lux, expediții de aventură, safari și circuite de colecție în care sunt vizate obiective istorice și culturale.

Un serviciu foarte apreciat, spun reprezentanții agenției, îl reprezintă zborurile tip private jet & helicopter, o variantă cerută de turiștii care-și permit acest serviciu pentru a evita aglomerația din aeroporturi și din avioanele de linie.

„Turiștii sunt dornici să călătorească, să se bucure, iar prima întrebare este „unde pot pleca?”. Noi stăm de vorbă cu ei, pentru a înțelege cât mai precis ce își doresc, și îi sprijinim să își atingă visul cu mâna. Le oferim consultanță pentru fiecare destinație în parte și ne ocupăm de toate detaliile călătoriei, de la completare formularelor, până la rezervarea meselor la restaurante, evenimente speciale, bilete la concerte, check-in și orice doleanțe au în materie de concierge. Le învățăm tabieturile și le pregătim vacanțele până la cel mai mic detaliu, astfel încât principala lor preocupare să fie aceea de a se bucura de timpul lor. De asemenea, beneficiază de tot suportul nostru pentru returul de la destinație. Știm că fiecare client are preferințele lui, este unic, și ne comportăm cu ei ca atare”, a declarat Anca Drugan, Managing Partner & CEO Nordis Travel.

„Avem în vedere nevoia oamenilor de a avea siguranță, confort și cât mai mult timp pentru ei înșiși, lucru pe care îl întâlnim mereu la toți clienții Nordis Group”, a declarat Vladimir Ciorbă, CEO Nordis Group.

Citiți și: Nordis Group, vânzări duble de locuințe premium în 2020 față de 2019 (economica.net)

Nordis Group reprezintă un grup de firme cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltarea ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux. Grupul de firme este format din 7 entități: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Real Estate, Nordis Architecture, Nordis Travel si Nordis Property Management.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...