Iranul a pus în funcțiune noi instalații de îmbogățire a uraniului

Iranul a anunţat sâmbătă punerea în funcţiune a unor noi cascade de centrifuge modernizate ce permit îmbogăţirea mai rapidă a uraniului şi a căror utilizare este interzisă în conformitate cu acordul nuclear iranian din 2015, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 10 apr. 2021, 16:35
Iranul a pus în funcțiune noi instalații de îmbogățire a uraniului

Anunţul intervine în timp ce la Viena au loc discuţii între Republica islamică şi celelalte state părţi la acordul din 2015 (Germania, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia) cu privire la modul de reintegrare a Statelor Unite în cadrul acestui pact încheiat în capitala Austriei.

Vineri, un oficial american a declarat, sub condiţia anonimatului, că Washingtonul a făcut indirect propuneri „foarte serioase” Iranului pentru a relansa acest acord şi că americanii se aşteptau la o „reciprocitate” din partea Teheranului.

Măsurile anunţate sâmbătă de executivul iranian nu merg în această direcţie.

Preşedintele Hassan Rouhani (foto) a inaugurat oficial o linie de 164 de centrifuge IR-6 şi alta de 30 IR-5, instalate în complexul nuclear Natanz (centrul Iranului), în timpul unei ceremonii prin videoconferinţă transmisă de televiziunea de stat.

Citiți și: AIEA a confirmat că Iranul a reînceput activitatea de îmbogățire a uraniului (economica.net)

”Vă rugăm să lansaţi operaţiunea de alimentare cu gaz (de uraniu) a cascadei de centrifuge de nouă generaţie în complexul de îmbogăţire din Natanz”, a declarat preşedintele.

Televiziunea de stat nu a difuzat imagini cu aceste cascade, dar ingineri în haine albe care au intervenit în duplex au confirmat punerea în funcţiune a acestei linii de centrifuge.

Acordul de la Viena este ”muribund” de când Statele Unite au ieşit unilateral din pact trei ani mai târziu, în 2018, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, restabilind o avalanşă de sancţiuni economice şi financiare împotriva Iranului.

Ca răspuns, Teheranul a început să se desprindă de angajamentele sale începând din mai 2019, iar ritmul s-a accelerat în ultimele luni.

Noul preşedinte american Joe Biden a declarat că este gata să reintegreze Statele Unite în acord şi, astfel, să ridice sancţiunile după negocieri.

Citiți și: Iranul şi-a semnalat intenţia de a îmbogăţi uraniu la 20%, peste pragul convenit (economica.net)

La rândul său, Iranul s-a declarat gata să revină la aplicarea integrală a textului, cu condiţia ca Statele Unite să ridice mai întâi toate sancţiunile pe care le-au reimpus sau le-au instaurat contra Teheranului din 2018. De asemenea, Teheranul refuză să discute direct cu Statele Unite în această etapă.

Până în prezent, schimburile care au avut loc săptămâna aceasta la Viena între Iran şi partenerii săi cu privire la relansarea acordului au fost considerate „productive” de către Uniunea Europeană, care coordonează discuţiile.

Potrivit Rusiei, pentru a „menţine impulsul pozitiv”, diplomaţi din ţările care încă sunt părţi la acordul de la Viena „se vor întâlni din nou săptămâna viitoare” în capitala Austriei. Potrivit Teheranului, această întâlnire urmează să aibă loc miercuri, la nivel de viceminiştri de externe.

Centrifugele IR-5 şi IR-6 îmbogăţesc uraniul mai repede şi în cantităţi mai mari decât centrifugele IR-1 de „prima generaţie”, singurele pe care Acordul de la Viena îi permite Iranului să le utilizeze. Acordul confirmă dreptul Iranului la un program nuclear paşnic, dar împiedică orice acces al acestei ţări la bomba atomică.

Rohani a repetat cu ocazia acestei ceremonii organizate pentru „Ziua Naţională a Tehnologiei Nucleare” că programul nuclear al ţării sale este pur „paşnic”.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Georgescu propune în cartea sa "Cumpăna României"......
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...