Compania Națională Aeroporturi București vrea să ia un credit de 40 de milioane de euro

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care administrează aeroporturile Henri Coandă și Aurel Vlaicu, are nevoie de bani pentru continuarea activității și a investițiilor. Acționarii companiei vor decide luna viitoare contractarea unui credit de 40 de milioane de euro.
Andrada Ghira - lun, 12 apr. 2021, 22:20
Compania Națională Aeroporturi București vrea să ia un credit de 40 de milioane de euro

Statul român și Fondul Proprietatea, cei doi acționari ai CNAB, se vor întâlni în luna mai pentru a decide aprobarea contractării de către Companie a unui credit în valoare de 40 de milioane de euro, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial.

Afectată de pandemia de COVID-19, activitatea CNAB s-a redus odată cu reducerea zborurilor companiilor aeriene, ca urmare a restricțiilor de călătorie impuse de mulțe țări de pe glob.

Cele 40 de milioane de euro sunt destinate realizării cheltuielilor de capital și susținerea activității operaționale în contextul prelungirii crizei sanitare.

„Acest credit ar fi necesar pentru acoperirea fluxului de numerar negativ aferent perioadei 2021-2022, generat de plățile efectuate în cadrul proiectelor investiționale aflate în curs și a celor necesare pentru conformarea cu regulamentele ce guvernează activitatea aeroportuară, precum și asigurarea unui buffer financiar având în vedere previziunile traficului pentru perioada 2021-2022 și implicit ale veniturilor companiei”,  se arată în răspunsul CNAB la solicitarea Economica.net.

Care sunt investițiile

  • Reabilitarea și refuncționalizarea interioarelor Corp A, B și Rotondă de la aeroportul din Băneasa;
  • Modernizarea pistei de decolare-aterizare 2 și resistematizarea zonei de siguranță aferentă, inclusiv a căilor de rulare;
  • Realizarea unei clădiri remiză PSI și rezervă de apă PSI la aeroportul din Băneasa;
  • Modernizarea sistemelor integrate de control de securitate a bagajelor de cală;
  • Retehnlogizarea sistemului perimetral de la aeroportul din Otopeni;
  • Diverse dotări: utilaje și echipamente specifice activității aerportuare.

Trafic în scădere

Pandemia a ținut la sol avioanele companiilor aeriene în 2020 și au transportat mai puțini pasageri. Traficul de pasageri înregistrat pe cele două aeroporturi a scăzut cu 70% în  2020, față de 2019, arată datele CNAB. Astfel, traficul a fost de doar 4,46 de milioane de pasageri, față de 14,72 milioane de pasageri în 2019. Companiile care au transportat cei mai mulți pasageri de pe aeroportul din Otpeni sunt, în această ordine: Wizz air, TAROM, Ryanair, Blue Air, Lufthansa, Turkish Airlines, Air France-KLM, Austrian Airlines și Fly Dubai.

În ceea ce privește destinațiile spre care au călătorit ce mai mulți pasageri, aceste sunt, în această ordine: Londra, Paris, Istanbul, Amsterdam, Bruxelles, Roma, Timișoara, Cluj-Napoca, Madrid și Viena.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că CNAB a încheiat 2020 cu o piredere de 120 de milioane de lei.

„Prognoza ACI medie – Airports Council Intenational – este undeva la 7,5 milioane de pasageri. Prognoza pesimistă, pe care nu ne-o dorim, este 5,5 milioane de pasageri. În prima jumătate a anului estimăm undeva la 30% din scenariile astea, urmând ca să vedem dacă vara ne ajută să creştem şi să ne atingem cel puţin obiectivul mediu”, a declarat în luna februarie a acestui an, Cosmin Peşteşan, la evenimentul dedicat inaugurării Pistei 2 a Aeroportului Otopeni.

CITEȘTE ȘI Peşteşan, CNAB: Prognoza pesimistă pentru traficul pe aeroporturile bucureştene este de 5,5 milioane de pasageri, în 2021

 

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...