Doar două bănci au participat şi luni la licitaţia repo. Au împrumutat 178 milioane lei de la BNR

Doar două bănci au mers luni la licitaţia repo săptămânală organizată de Banca Naţională a României (BNR) şi au împrumutat 178,3 milioane lei, suma şi numărul participanţilor fiind similare celor de la operaţiunea derulată săptămâna trecută.
Economica.net - lun, 15 apr. 2013, 10:24
Doar două bănci au participat şi luni la licitaţia repo. Au împrumutat 178 milioane lei de la BNR

Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Banii sunt împrumutaţi pentru o săptămână.

Dealerii cred că cele două bănci împrumută banii de la BNR la un cost de 5,25% pe an întrucât nu se pot împrumuta direct de la alte instituţii de credit din piaţă, unde dobânzile sunt mult mai reduse.

Dobânzile practicate luni de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o săptămână au crescut uşor, la 1,81% – 2,31% pe an, după ce vineri au fost la 1,65% – 2,15% pe an.

Suma injectată în această săptămână este cea mai redusă începând cu 28 iunie 2011, când instituţiile de credit au atras 9,9 milioane lei, pentru două zile.

Începând din 4 martie, BNR nu a mai limitat împrumuturile acordate băncilor comerciale prin licitaţiile repo, iar sumele au variat între 7,33 miliarde lei şi 178,3 milioane lei.

Banca centrală a reluat în luna octombrie a anului trecut limitarea sumelor împrumutate prin licitaţiile repo, într-un moment în care cursul a urcat pe piaţa interbancară peste 4,59 lei/euro şi se îndrepta spre maximele istorice. Sumele împrumutate de BNR în cadrul licitaţiilor repo au variat în perioda octombrie – febuarie între 4 miliarde lei şi 11 miliarde lei.

În acelaşi timp, sumele solicitate de bănci în cadrul licitaţiilor repo au fost cuprinse între 12,73 miliarde lei şi un record de 38,49 miliarde lei. Volumele ridicate solicitate de bănci nu au reflectat fidel nevoia de lichiditate a acestora, din cauză că la licitaţiile plafonate sumele sunt acordate pro-rata, în funcţie de un indice rezultat în urma împărţirii umelor subscrise şi a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, când BNR anunţă un plafon, băncile licitează valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din sumele vizate.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...