Ford Puma, cel mai bine vândut model al mărcii americane în România

SUV-ul Ford Puma este cel mai vândut model al mărcii americane pe piața din România. În primele trei luni din 2021au fost înmatriculte 648 de unități.
Robert Stan - mar, 13 apr. 2021, 12:29
Ford Puma, cel mai bine vândut model al mărcii americane în România

Așa cum directorul general al Ford România a declarat într-un interviu pentru Economica.net, modelul Ford Puma produs exclusiv la uzina din Craiova, a devenit cel mai căutat vehicul al mărcii americane de către români.

Ford România a înregistrat o cotă de piață de 10,88% în primele trei luni din 2021, în creștere cu 3,94 puncte procentuale comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Această creștere vine pe fondul unei scăderi de 22% a pieței totale auto de la 33,000 de unități înmatriculate în primul trimestru din 2020, la 25,800 în aceeași perioadă din 2021.

În ceea ce privește autoturismele, cel mai bine vândut model a fost de departe, Ford Puma. În primul trimestru din 2021 s-au înmatriculat 648 de unități, comparativ cu 94 în aceeași perioadă a anului trecut.

Creșterea este semnificativă, Ford Puma ocupând acum locul al doilea în segmentul Mini utility din România, cu 14.45% cotă de piață.

Astfel, topul celor mai bine vândute 3 modele de autovehicule Ford în primele 3 luni din 2021 e condus detașat de modelul Puma, urmat de Ford Focus, cu 436 unități înmatriculate și o cotă de 10.48% din segmentul mașinilor compacte și Ford Kuga, cu 9.9% din cota segmentului small utilitiy.

Românii preferă sistemul hibrid de propulsie

În perioada ianuarie – martie 2021, Ford Puma a reprezentat prima opțiune pentru clienții privați, astfel că modelul produs la Craiova se află în topul vânzărilor către persoane fizice ale segmentului mini utility.

Cea mai bine vândută motorizare a Ford Puma din primul trimestu al acestui an este cea de 1.0 mild hybrid 125 CP, cu nivelul de echipare Titannium și în culoarea „Desert Island”.

„Suntem mulțumiți de rezultatele pe care le-am obținut în primul trimestru din 2021, având în vedere provocările vizibile din această perioadă. Ford Puma rămâne un model deosebit de important pentru piața din România și în 2021. Mai mult, sunt încântat să observ preferința din ce în ce mai mare a românilor pentru modelele electrificate”, a declarat Cristian Prichea, directorul general al Ford România NSC.

Ford Puma este produs exclusiv la fabrica din Craiova începând cu a doua jumătate a anului 2019. Din 2020 i s-a alăturat și varianta Ford Performance a modelului, Ford Puma ST, cel mai puternic autovehicul produs vreodată în România.

Fabrica Ford din Craiova are în acest moment peste 6000 de angajați care lucrează in trei și patru schimburi atât pentru producția de vehicule (Puma și EcoSport), cât și pentru cea de motoare, pentru a face față cererii actuale de pe piață. De la preluarea din martie 2008, Ford a investit peste 1,5 miliarde de euro pentru a transforma uzina din Craiova într-o fabrică de ultimă generație. Din această sumă, aproximativ 300 de milioane de euro au fost investiți doar în modernizarea Secției de Producție Motoare

În toamna acestui an, Ford Romania va demara și campania comercială pentru mult- așteptatul model Mustang Mach- E, primul SUV electric al gamei Ford, dezvoltat pentru a oferi performanța și caracterul legendar al celei mai bine vândute mașini sport din lume tuturor clienților care preferă vehiculele complet electrice.

Ford – lider de piață pe segmentul de vehicule comerciale în primele 3 luni ale anului

Ford rămâne în continuare liderul pieței de vehicule comerciale, astfel că, în primul trimestru al acestui an, au fost înmatriculate 835 unități, înregistrând o cotă de piață de 15.7%, în creștere cu 0.3 puncte procentuale față de perioada similară a anului trecut.

Trei din cele cinci modele de vehicule comerciale din portofoliul Ford România sunt lideri pe segmentele lor. Utilitara citadină Ford Transit Connect deține aproape o treime din segmentul de C-ISV, cu o cotă de 30,3%.

Ford Transit Custom se situează pe locul 2 în segmentul de MCV-uri de 1 tonă, cu o cotă de piață de 26.42%, în creștere cu 5.38 puncte procentuale, în primele 3 luni ale lui 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

„Faptul că toate modelele din portofoliul de vehicule comerciale Ford au înregistrat creșteri de cotă de piață în primul trimestru din 2021, față de aceeași perioadă a anului trecut demonstrează versatilitatea gamei de vehicule comerciale Ford, cât și calitatea serviciilor oferite de dealerii specializați, capabili să găsească soluții eficiente pentru orice nevoie prezentată de clienții noștri de flote”, a adăugat Cristian Prichea, director general al Ford România NSC.

Deși segmentul pick-up a înregistrat o scădere de 3.87% în primele 3 luni ale lui 2021 în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, Ford Ranger deține o cotă de segment de 41.29%, în creștere cu 8.56 puncte procentuale față de primul trimestru din 2020. Ford Ranger este lider pe segmentul de pick-upuri atât la nivel național, cât și european.

„Ford Ranger continuă povestea de succes înregistrată în ultimii 5 ani, câștigând mereu încrederea clienților de flote prin fiabilitate, capacitățile tehnice și off-road de top. Pe segmentul de vehicule comerciale rămânem lideri de piață atât prin prisma diversității și specializării gamei de vehicule utilitare, cât și prin încrederea pe care ne-o acordă clienții de flote din toate colțurile țării”, a încheiat Cristian Prichea, director general al Ford România NSC.

Prin rețeaua națională de dealeri autorizați, Ford este prezent în 37 puncte de comercializare din toată țară, 97% fiind aliniate la standardele de electrificare. Dintre acestea, 17 locații Ford Transit Center asigură consiliere „one stop shop” tuturor clienților de vehicule comerciale, de la consiliere tehnică, la soluții de finanțare competitive cu costuri reduse, cât și soluții after-sales predictibile și operative.

Citește și:

– Stormtrak și Wolftrak, două ediții limitate pentru Ford Ranger
– Ford nu va mai produce Mondeo. Marca mizează pe electrificare și SUV-uri

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui mai nou tren care circulă pe rețeaua feroviară din România. "Săgeata......
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 59%, a anunțat ...
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei porcine africane
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei ...
Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine ...
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, ...