„În cei șase ani de când ne-am alăturat programului Prima Casă, acum în noua sa formă Noua Casă, am ajutat peste 15.000 de persoane să își cumpere o locuință. Mai mult, în acest timp, am avut cea mai performantă utilizare a fondurilor primite și ne-am crescut constant limita primită de la FNGCIMM. Îi așteptăm pe cliențicu consultanță personalizată și cu mai multe opțiuni,adaptate nevoilor și preferințelor lor.”, a declarat Roxana Cristea – Head of Lending ING Bank România.
Procesul de aplicare și documentele necesare
În cadrul unui studiu recent pentru a identifica fricile românilor în ceea ce privește cumpărarea unei locuințe, una dintre cele mai des menționate frici a fost necunoașterea procesului de aplicare și aprobare a creditului. Procesul în sine este unul destul de simplu și constă în:
Românii care se află la a doua locuință sau nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot apela la creditul ipotecar standard.Cei care au posibilitatea de a achita un avans de minimum 25% din valoarea locuinței beneficiază de o dobândă apropiată de cea a creditelor Noua Casă și anume 3,83% pentru rata integral variabilă, respectiv 4,19%fixă în primii șapte ani și 3,93% variabilădin anul opt pentru cei care preferă ratele fixe. Exemplu de calcul cu asigurare de viață:*
Noua Casă | Ipotecar 7FIX | Ipotecar Variabil | |
Suma împrumutată (lei) | 400,000 | 400,000 | 400,000 |
Perioada (ani) | 30 | 30 | 30 |
Avans | 15% | 25% | 25% |
Rata lunară (fără asigurare inclusă – lei) | 1,834 | 1,954 | 1,871 |
Valoare lunară asigurare de viață (lei)-
descrește odată cu soldul creditului |
– | 118 | 118 |
Suma totală de rambursat + asigurări (lei) | 705,867 | 736,510 | 719,674 |
Dobânda fixă în primii 7 ani | 3.67% | 4.19% | 3.83% |
Dobânda variabilă începând cu anul 8 | 3.93% | ||
DAE | 4.30% | 5.29% | 4.91% |
Comision analiză dosar (lei) | 0 | 900 | 900 |
* În calculul DAE și al sumei total plătibile au fost incluse rata de dobândă a creditului, taxele percepute de către ING Bank, cât și costurile percepute de terți, așa cum au fost estimate de bancă: primele aferente asigurării de imobil, taxă evaluare imobil la valoare maximă (690 de lei), taxe percepute de RNPM (65,7 de lei, 21,9 de lei și 43,8 de lei) și Cartea Funciară (500 de lei și 75 de lei). Calculul este valabil pană la data de 30 Aprilie 2021, considerând că: indicele de referință din formula ratei dobânzii variabile are valoarea de la momentul calculării DAE, rata dobânzii variabile nu este inferioară ratei dobânzii fixe, costurile rămânând neschimbate, iar clientul îndeplinește criteriile pentru a avea 0 lei comision administrare cont curent (altfel este 9 lei/lună). Creditul va fi garantat cu ipotecă pe imobilul achiziționat prin credit. Clientul trebuie să aibă în vedere că variația ratei dobânzii sau fluctuația veniturilor sale pot afecta îndeplinirea obligațiilor de plată.
ING oferă avantaje clienților care aplică pentru un credit ipotecar, precum un curs de schimb preferențial pentru clienții care trebuie să transfere valoarea imobilului în euro sau aplicarea celei mai bune oferte la momentul semnării dacă între timp banca a implementat noi dobânzi. Totodată, valabile indiferent de tipul de credit pentru o locuință pe care îl aleg, clienții pot beneficia de: aprobare instant dacă veniturile lor sunt raportate la ANAF și aflarea pe loc a sumei pe care o pot primi dacă li se aprobă creditul; valabilitate de 90 de zile a aprobării financiare, independentă de locuința pe care doresc să o cumpere; rambursare anticipată direct din Home’Bank, fără niciun cost; 0 comisioane lunare de administrare a creditului după primirea lui.