Nord Stream 2: Cantitatea de gaze livrată ar putea depinde de „comportamentul” Moscovei – ministru german

Cantitatea de gaze livrată prin viitoarea conductă Nord Stream 2, un proiect extrem de controversat destinat să lege Rusia de Germania, ar putea depinde de 'comportamentul' rusesc, a lăsat să se înţeleagă marţi ministrul german al apărării, citat de AFP.
AGERPRES - mar, 13 apr. 2021, 16:18
Nord Stream 2: Cantitatea de gaze livrată ar putea depinde de

‘Sunt ferm convinsă că, dacă Nord Stream 2 va continua, problema cantităţii de gaze care va fi livrată prin gazoduct va trebui să depindă şi de comportamentul Rusiei’, a declarat Annegret Kramp-Karrenbauer într-o conferinţă de presă comună cu omologul său american, Lloyd Austin, aflat într-o scurtă vizită în Germania.

Pe de altă parte, ministrul german al apărării s-a pronunţat împotriva ideii unui ‘moratoriu’ cu privire la acest şantier, în curs de finalizare.

Relaţiile dintre Rusia şi Germania sunt marcate de tensiuni în ultimul timp, chiar dacă cele două ţări realizează împreună acest proiect, căruia i se opun SUA şi mai multe ţări din UE şi NATO.

Cazurile de atac cibernetic, otrăvirea lui Aleksei Navalnîi cu agent neurotoxic Noviciok de uz militar, după care opozantul rus a primit îngrijiri cinci luni de zile în Germania, sau rolul Rusiei în situaţia din Ucraina au dus la o crispare a raporturilor dintre Berlin şi Moscova în ultimele luni.

Secretarul american al apărării a reiterat şi cu această ocazie opoziţia Washingtonului faţă de Nord Stream 2.

‘Dar nu vom lăsa ca această problemă să stea în calea relaţiei formidabile pe care o avem cu Germania’, a promis generalul de armată (r.) Austin.

Noul guvern democrat a avertizat totuşi în ultimele săptămâni că ‘toate entităţile implicate’ în construcţia conductei, inclusiv numeroase companii germane, vor fi sancţionate de Statele Unite dacă nu se vor retrage ‘imediat’ din acest proiect.

Cu toate acestea, SUA au întors marţi pagina relaţiilor lor tensionate cu Germania din perioada preşedinţiei lui Donald Trump, anunţând o desfăşurare de trupe suplimentare în această ţară şi atenuându-şi criticile faţă de proiectul de gazoduct Nord Stream 2, notează AFP.

În prima sa vizită la Berlin, noul secretar al apărării american, Llyod Austin, nu a venit cu mâinile goale: un contingent suplimentar de 500 de militari americani ar urma să fie detaşat pe bază permanentă în regiunea Wiesbaden din această toamnă.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...