Încrederea oamenilor de afaceri germani în economie a scăzut surprinzător în luna aprilie

Încrederea investitorilor germani a scăzut neaşteptat în aprilie, arată rezultatele unui studiu al Centrului European pentru Cercetare Economică (ZEW) publicat marţi, reflectând temerile că vor fi adoptate restricţii mai dure în cea mai mare economie europeană, ceea ce va afecta consumul privat, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 13 apr. 2021, 18:17
Încrederea oamenilor de afaceri germani în economie a scăzut surprinzător în luna aprilie

Conform studiului ZEW, indicele care estimează încrederea investitorilor în economie s-a înrăutăţit la 70,7 puncte în aprilie, de la 76,6 puncte luna precedentă, în timp ce economiştii estimau un nivel până la 79 de puncte. În aprilie a fost primul declin al indicelui din noiembrie 2020.

„Experţii de pe pieţele financiare sunt acum mai puţin euforici decât în martie. Indicele ZEW care estimează încrederea investitorilor în economie este, totuşi, încă la un nivel ridicat şi actuala situaţie este evaluată pozitiv faţă de martie”, a apreciat preşedintele ZEW, Achim Wambach.

Citește și: Tesla critică birocrația din Germania care întârzie finalizarea uzinei sale (economica.net)

În paralel, experţii sunt optimişti în privinţa condiţiilor actuale. Indicele lunar care indică percepţia investitorilor asupra actualelor condiţii economice a urcat la minus 48,8 puncte în aprilie, de la minus 61 puncte luna precedentă, în timp ce economiştii se aşteptau la minus 53 de puncte.

„Temerile privind restricţii mai dure pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19) au dus la un declin al aşteptărilor privind consumul privat. Cu toate acestea perspectivele privind exporturile sunt mai bune decât în luna precedentă”, a adăugat Wambach.

Exporturile Germaniei au crescut în februarie, comparativ cu luna precedentă, stimulate de extinderea comerţului cu China, un nou semn că fabricile au o activitate intensă în cea mai mare economie europeană, în pofida restricţiilor menite să stopeze răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis).

Conform datelor ajustate sezonier, în februarie, exporturile au urcat cu 0,9%, după un avans de 1,6% luna precedentă, în timp ce importurile au crescut cu 3,6%, după un declin de 3,5% luna precedentă. Analiştii se aşteptau în februarie la un avans de 1% al exporturilor şi de 2,4% al importurilor.

În aceste condiţii, excedentul comercial al Germaniei, în date ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, a scăzut până la 19,10 miliarde de euro în februarie, de la 21,30 miliarde de euro luna precedentă. Analiştii se aşteptau la un excedent de 20 de miliarde de euro în februarie.

Citește și: Germania investește 5,5 mld. euro pentru a majora infrastructura necesară mașinilor electrice (economica.net)

Analiştii se aşteaptă la un declin de peste 2% al celei mai mari economii europene în primul trimestru din 2021, din cauza restricţiilor impuse pentru a stopa al treilea val al pandemiei.

Te-ar mai putea interesa și
UE contestă la OMC măsurile Chinei privind importul de coniac
UE contestă la OMC măsurile Chinei privind importul de coniac
Comisia Europeană a anunţat luni că a iniţiat o acţiune în instanţă, la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), împotriva impunerii de către China de măsuri antidumping la coniacul......
PSD va decide după alegerile parlamentare pe cine susţine pentru turul doi al prezidenţialelor, spune Mihai Tudose
PSD va decide după alegerile parlamentare pe cine susţine pentru turul doi al prezidenţialelor, spune Mihai Tudose
Partidul Social Democrat va decide după alegerile parlamentare pe cine susţine pentru turul al doilea al prezidenţialelor, ...
TOP Criptomonede care pot schimba jocul în timpul apropiat
TOP Criptomonede care pot schimba jocul în timpul apropiat
Piața de criptomonede s-a bucurat de creșteri agresive din urma alegerilor din SUA. Bitcoin s-a dovedit a fi una dintre ...
Turcia vrea să plătească gazele rusești prin intermediul Gazprombank
Turcia vrea să plătească gazele rusești prin intermediul Gazprombank
Autorităţile din Turcia poartă discuţii cu SUA cu privire la exceptarea de la regimul sancţiunilor, astfel încât Turcia ...