Premii în valoare totală de 22 de milioane de euro, la ediţia 2013 a turneului de la Roland Garros

Turneul de la Roland Garros va avea în acest an premii în valoare totală de 22 de milioane de euro, cu peste trei milioane de euro mai mult decât în 2012, a anunţat, luni, Federaţia Franceză de Tenis (FFT), informează AFP.
Economica.net - lun, 15 apr. 2013, 18:19
Premii în valoare totală de 22 de milioane de euro, la ediţia 2013 a turneului de la Roland Garros

„Câştigătorii ediţiei 2013, la masculin şi la feminin, vor primi fiecare 1.500.000 de euro. Anul trecut ei au primit câte 1.250.000 de euro. Această creştere face parte dintr-un plan pe patru ani, conform căruia până în 2016 premiile vor creşte cu încă 10 milioane de euro”, se arată într-un comunicat al FFT.

Organizatorii turneului de la Roland Garros au răspuns şi dorinţei jucătorilor privind o mai bună repartizare a banilor pentru primele tururi. „În acest an, cea mai semnificativă creştere este pentru jucătorii şi jucătoarele care vor pierde în tururile doi, trei şi patru: premiile lor vir fi cu 25 la sută mai mari decât în 2012”, a menţionat federaţia franceză.

Roland Garros se apropie astfel de premiile de la alte două turnee de Grand Slam, Australian Open şi US Open, iar în curând ar putea fi mărită şi valoarea premiilor de la Wimbledon.

În acest an, valoarea totală a premiilor de la Australian Open a crescut cu peste 15 la sută, la un nivel record de 30 de milioane de dolari australieni (24 de milioane de euro).

La 20 martie, organizatorii US Open au anunţat că la ediţia 2013 premiile vor fi de 33,6 milioane de dolari (25 de milioane de euro), în creştere cu 8,1 milioane de dolari faţă de 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...