Drulă l-a concediat pe președintele Consiliului de Administrație a Portului Constanța, Elena Petrașcu

Ion Dobreanu - joi, 15 apr. 2021, 19:31
Drulă l-a concediat pe președintele Consiliului de Administrație a Portului Constanța, Elena Petrașcu

Patru membri ai Consiliului de Administrație al Portului Constanța, printre care și președintele CA, au fost înlocuiți joi din funcții de reprezentanții Ministerului Transporturilor, care deține 80% din acțiunile companiei, informează Economedia.ro.

Ministrul Cătălin Drulă a confirmat schimbarea celor patru.

”Am promis profesioniști în conducerea companiilor de stat din România și exact asta livrăm. De astăzi, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța are patru noi membri în consiliul de administrație. Toți, oameni cu experiență vastă în dezvoltare de companii și eficientizare de procese interne”, a spus Drulă.

Cei patru membri revocați sunt Elena Petrașcu (șefa CA), Daniela Șerban, Ghiorghe Bătrînca și Mircea Burlacu. Ei fuseseră numiți în funcții în decembrie 2018, în perioada guvernului Dăncilă, dar două rapoarte ale Corpului de control, precum și o decizie în primă instanță arată că numirea lor a fost făcută în urma unor vicii procedurale.

Cei patru noi administratori numiți de Ministerul Transporturilor în ședința Adunării Generale a Acționarilor (AGA) de joi sunt Mihai-Florin Mihail, Adrian Crizbășianu, Bogdan Enache și Cristian Paris.

Citește mai departe pe Economedia.ro.

Te-ar mai putea interesa și
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia......
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...