Se naşte un nou tip magazin: Profi deschide supermarketul de mall

Profi Rom Food, deţinut de fondul de investiţii polonez Enterprise Investors, va deschide săptămâna aceasta , la Oradea, un nou concept de magazin. Este vorba despre un proiect-pilot adaptat spaţiilor din centrele comerciale tip mall.
Economica.net - mar, 16 apr. 2013, 21:05
Se naşte un nou tip magazin: Profi deschide supermarketul de mall

Numărul doi pe piaţa de retail după numărul de supermarketuri, Profi Rom Food, deţinut de fondul de investiţii polonez Enterprise Investors, va lansa joi, 18 martie, un nou concept de magazin creat special pentru centrele comerciale tip mall. Unitatea se va numi Profi Mall  şi va fi inaugurată în Oradea Shopping City. „În retail, nu există un adevăr absolut privitor la forma ideală de magazin şi de oferte, astfel că merită mereu căutate modalităţi noi care apoi să fie adaptate la aşteptările clienţilor. De aceea, noi ne-am îndreptat către ideea de a intra în mall-uri, pentru a înţelege ce aşteaptă de la noi acest gen de consumator şi cum să ne adaptam în oraşele nu foarte mari. MALL este un proiect pilot; ne aşteptăm ca în următorii ani să apară mai multe asemenea magazine în centre comerciale şi avem convingerea că formatul propus de noi este adecvat pentru această formă de comerţ. În noul tip de magazin, accentul cade în special pe gama de produse proaspete”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Pawel Musial, director general PROFI Rom Food. Potrivit acestuia, în funcţie de oportunităţile care apar, ar mai putea deschide şi alte magazine Profi Mall.

De la finele anului trecut compania a introdus pe piaţă două noi concepte de magazine, ca parte a strategiei lor de a încerca şi noi formate adaptate pentru diverse categorii de cumpărători. Este vorba despre Profi City, unităţi urbane de format mic, cu suprafeţe cuprinse între 180 şi 300 de mp şi care se încadrează pe tiparul unui magazin de proximitate. Prima unitate City a fost inaugurată la finele anului trecut la Timişoara, la parterul clădirii unde îşi are sediul compania, iar anul acesta retailerul a rebranduit toate cele cinci nmagazinele din Cluj preluate de la Alimrom. 

De asemenea, retailerul se va extinde începând din acest an şi în mediul rural cu magazinele „Loco” unităţi de mici dimensiuni, axate mai puţin pe produsele fresh, dar de unde se vor putea cumpăra mărfurile de care au în general nevoie oamenii care locuiesc la sate. 

Profi a fost anul trecut al doilea cel mai dinamic retailer pe segmentul supermarket, după Mega Image, deschizând într-un singur an 41 de unităţi. Compania are însă în plan 45 de noi unităţi anul acesta. Deja retailerul a ajuns la magazinul cu numărul  162, fiind prezent în 88 de localităti din 36 judeţe.

Printre retailerii care operează magazine în mall se numără Mega Image sau real.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...