Cîţu, reacție la decizia Standard & Poor’s: Guvernul a câştigat încrederea instituţiilor internaţionale

Prim-ministrul Florin Cîţu a salutat sâmbătă faptul că agenţia de rating Standard & Poor's a îmbunătăţit perspectiva economiei României de la "negativ" la "stabil", adăugând că guvernul a câştigat "clar şi fără dubiu" încrederea instituţiilor internaţionale şi a investitorilor străini.
AGERPRES - sâm, 17 apr. 2021, 11:42
Cîţu, reacție la decizia Standard & Poor's: Guvernul a câştigat încrederea instituţiilor internaţionale

„Agenţia de rating Standard & Poor’s a păstrat ratingul de ţară, dar, mult mai important, a modificat perspectiva economiei României de la „negativ” la „stabil”. Eroii din economia românească, mai ales în această perioadă dificilă, sunt, din punctul meu de vedere, companiile private, antreprenorii. Ei sunt cei care au dus greul şi cu care m-am consultat de foarte multe ori pentru a lua cele mai bune decizii. Fără încrederea lor nu reuşeam. Pentru toate acestea le mulţumesc. Realizarea este cu atât mai importantă cu cât vine în contextul celei mai mari crize economice şi de sănătate din ultima sută de ani. Această coaliţie de guvernare, condusă de PNL, din care fac parte USR PLUS şi UDMR, cu un premier liberal, cu o politică liberală, a reuşit în această perioadă dificilă ce nu au putut să facă guvernele anterioare în perioade de creştere economică. Coaliţia de guvernare condusă de PNL, cu un premier liberal, a câştigat clar şi fără dubiu încrederea instituţiilor internaţionale şi a investitorilor străini”, a arătat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Agenţia de rating Standard & Poor’s a reconfirmat vineri la „BBB minus /A-3” ratingul României pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a îmbunătăţit perspectiva de la „negativ” la „stabil”. Aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei rating-ului României operată de această agenţie începând din noiembrie 2013.

Potrivit Standard & Poor’s, economia României ar putea înregistra o creştere de 5% în aceste an şi să rămână la un nivel solid în 2022-2023.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...