Cutremur cu magnitudine 7,8 în Iran. Cel puţin 40 de morţi

Un cutremur cu magnitudinea 7,8 s-a produs marţi în Iran, a anunţat Centrul de studii geofizice din SUA (USGS), informează agenţiile internaţionale de presă, fiind cel mai mare seism din zonă, din ultimii 40 de ani. Televiziunea de stat iraniană a anunţat că cel puţin 40 de oameni au murit.
Economica.net - mar, 16 apr. 2013, 12:38
Cutremur cu magnitudine 7,8 în Iran. Cel puţin 40 de morţi

Televiziunea de stat iraniană a anunţat că cel puţin 40 de oameni au murit în urma seismului, deşi autorităţile se tem că este vorba de sute de victime.

Seismul a fost resimţit în întreg Orientul Mijlociu, până în capitala Indiei, New Delhi, unde mai multe clădiri de birouri sunt în curs de evacuare. Şi la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, au fost evacuate clădiri.

Cutremurul a avut loc la ora locală 15.14 (13.44, ora României), la adâncimea de 15,2 kilometri, în sudul Iranului, în apropierea frontierei cu Pakistanul.

Seismul s-a produs la 86 de kilometri est-sud-est de oraşul iranian Khash, la 167 de kilometri nord-est de Iranshahr (Iran) şi la 199 de kilometri sud-est de Zahedan (Iran).

Acesta este cel mai mare seism din Iran din ultimii 40 de ani, potrivit BBC. Comunicaţiile au fost întrerupte, iar echipe de evaluare sunt trimise în zona afectată.

Carrieann Bedwell, seismolog la USGS, a declarat pentru CNN că sunt aşteptate replici ale cutremurului în următoarele zile şi chiar săptămâni.

37 de oameni au murit şi 850 au fost răniţi în urma unui cutremur din sud-vestul ţării, care a avut loc pe 10 aprilie. Cutremurul cu intensitatea de 6,3 pe Richter a ras de pe faţa pământului două sate. Seismul s-a resimţit şi în ţările învecinate şi a avut epicentrul localizat la 90 de kilometri de centrala nucleară de la Bushehr. Cutremurul a fost urmat de zeci de replici de intensitate medie.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Simtel intră și pe piața de furnizare de gaze
Firma de furnizare de energie electrică din cadrul grupului românesc Simtel Team urmează să primească și licența de furnizare de gaze naturale....
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
Peste 1,6 milioane de europeni riscă să își piardă locul de muncă. În România, falimentele merg pe bandă rulantă
După ani cu evoluții sub așteptările aferente unor scenarii de bază, avansul numărului insolvențelor din România ...
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Şeful UniCredit exclude mutarea sediului central în Germania, în cazul unui acord cu Commerzbank
Directorul general al UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus mutarea sediului central al băncii în Germania, dacă va achiziţiona ...
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui ...