Anca Dragu: Guvernul condus de Năstase – cel mai performant din punct de vedere al continuităţii

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, consideră că Guvernul condus de Adrian Năstase a fost cel mai "performant" executiv din punct de vedere al continuităţii şi nu ca model.
AGERPRES - Dum, 18 apr. 2021, 15:13
Anca Dragu: Guvernul condus de Năstase - cel mai performant din punct de vedere al continuităţii

„Noi suntem aici să construim. Noi vrem să aplicăm programul de guvernare în care credem foarte mult, la care am contribuit. Avem sute de membri USR PLUS care au contribuit la acest program şi credem că România are nevoie de un program coerent de guvernare pe patru ani. De fapt, întotdeauna, personal, am insistat pentru evitarea fragmentărilor la guvernare, fie că vorbim de câte un minister sau de un guvern întreg. Pentru că politicile publice fragmentate nu duc la rezultate. Ştim bine că ministerele, în momentul în care se schimbă miniştrii, devin destul de greoaie şi reactive. Ai nevoie de această continuitate. Să ne amintim că cel mai performant guvern care ne-a adus şi ne-a deschis drumul către aderarea la Uniunea Europeană a fost Guvernul de la începutul anilor 2000, Guvernul condus de Năstase”, a declarat duminică, într-o emisiune la Prima TV, Anca Dragu, întrebată dacă USR PLUS ia în calcul ieşirea de la guvernare.

Ea a explicat că nu este vorba de un model politic, ci de continuitate în cazul Guvernului Năstase.

„Nu este vorba despre un model, spuneam de continuitate şi este foarte important să ai un program foarte bine structurat – şi noi avem acest program – şi trebuie să ai şansa să îl implementezi pentru că aceste schimbări, aceste rupturi de ritm, astea nu fac bine implementării politicilor economice şi sociale şi în cele din urmă ne trezim că avem foarte multe decalaje, dacă ne comparăm cu ţările europene, în toate domeniile: educaţie, sănătate, infrastructură. Asta este una dintre explicaţii. (…) Vrem să construim, vrem să avem şansa să punem acest program de guvernare în aplicare, dar nu oricum. (…) Noi vrem să ne aşezam la masa discuţiilor, asta cred că ar face orice om politic responsabil”, a arătat Anca Dragu.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...