Ziua naţională împotriva traficului ilicit – British American Tobacco, Poliţia de Frontieră Română şi Direcţia Generală a Vămilor lansează o campanie de informare asupra pericolelor contrabandei cu ţigări

Cu ocazia Zilei naționale împotriva traficului ilicit, British American Tobacco, în parteneriat cu Poliția de Frontieră Română și Direcția Generală a Vămilor, lansează o campanie națională de informare cu privire la efectele contrabandei cu țigări. Campania, parte a programului „Stop Contrabanda” dezvoltat de British American Tobacco, se va desfășura în toate punctele de frontieră și vamale ale României.
Ion Dobreanu - mie, 21 apr. 2021, 10:41
Ziua naţională împotriva traficului ilicit - British American Tobacco, Poliţia de Frontieră Română şi Direcţia Generală a Vămilor lansează o campanie de informare asupra pericolelor contrabandei cu ţigări

Conform Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020 -2024, contrabanda este o amenințare la adresa securității naționale. În acest context, obiectivul campaniei demarate astăzi este de a informa publicul larg asupra cantităților cu care se poate călători la traversarea frontierei și a consecințelor încălcării legii.

„Nu toți cei care călătoresc în afara țării având asupra lor țigări cunosc că în țările din cadrul Uniunii Europene poți transporta maximum 40 de pachete de țigări, iar în țările din afara Uniunii, maximum 10 pachete. Sau că la intrarea în țară poți avea asupra ta 40 de pachete de țigări dacă intri din spațiul comunitar sau 2 pachete dacă intri din spațiul extracomunitar. De aceea, ne-am propus ca de Ziua națională împotriva traficului ilicit să atragem atenția asupra legilor în vigoare și să ne alăturăm astfel eforturilor autorităților de a diminua piața neagră de țigarete”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice în cadrul British American Tobacco.

În contextul reducerii consumului de țigări de contrabandă în 2020 la un minim istoric de 10%, contribuția British American Tobacco la bugetul de stat a fost de circa 9,4 miliarde de lei, cu aproximativ 500 de milioane de lei mai mult decât în 2019. British American Tobacco este cel mai mare jucător din industria tutunului din România, cu o cotă de piață de peste 50%, iar contribuția companiei la bugetul de stat este reprezentată de accize, TVA, taxe salariale și alte taxe.

De la începutul anului și până acum eforturile extinse de securizare a granițelor au dus la capturarea a peste 26 de milioane de țigări de contrabandă în valoare de 18 milioane lei.

“Poliţiştii de frontieră au un rol important în combaterea acestui fenomen care aduce prejudicii majore bugetului statului şi alimentează crima organizată. Rezultatele se obţin doar în sistem integrat, de aceea am întărit parteneriatele cu autoritățile de aplicare a legii de pe plan naţional, dar și din țările vecine. Prin derularea acestei campanii de informare, vrem să punem accent si pe actiunile de prevenire, prin informarea cetăţenilor cu privire la aspectele legislative şi riscurile la care se expun prin implicarea în traficul ilicit de țigarete, respectiv a face conștientă întreaga societate civilă cu privire la acest fenomen” a declarat inspectorul genral al Poliţiei de Frontieră Române, chestor principal de poliţie Liviu Bute.

„În această perioada de pandemie, lucrătorii vamali au continuat să-și facă datoria. Ca urmare a acțiunilor derulate, inclusiv în colaborare cu autoritățile naționale și instituțiile internaționale cu competențe în combaterea contrabandei, am reușit să contribuim semnificativ la scăderea comerțului ilegal. Direcția Generală a Vămilor și structurile vamale teritoriale vor continua să depună eforturi susținute și în anul în curs pentru menținerea contrabandei la nivelul mediu înregistrat în UE, de circa 10%, ținând cont și de misiunea autorității vamale de a proteja interesele financiare ale statului român și ale Uniunii Europene. Tot în anul 2021 vom continua să urmăm direcțiile strategice de acțiune stabilite în cadrul Strategiei naționale a autorității vamale privind prevenirea și combaterea traficului ilegal cu produse din tutun în perioada 2019-2021 și vom continua colaborarea cu instituțiile naționale și internaționale cu competențe în prevenirea și combaterea comerțului ilegal, precum și cu mediul de afaceri onest”, a declarat directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu.

Datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României pot fi consultate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o inițiativă British American Tobacco care are scopul de a sprijini eforturile autorităților prin centralizarea capturilor din întreaga țară, dar și de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei cu țigări asupra societății. Campania este desfășurată în parteneriat cu Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Direcția Generală a Vămilor.
Campania „Stop contrabanda” a fost lansată în primăvara anului 2017 de către British American Tobacco pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu țigări.

STOP CONTRABANDA 2

DESPRE CONTRABANDA CU ŢIGĂRI ÎN ROMÂNIA

  • România are unul dintre cele mai ridicate niveluri ale contrabandei cu țigarete din Europa de Est.
  • România are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la 6 ori mai mic.
  • Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu aproximativ 3 miliarde de lei.
  • Fiecare container de țigări ilegale înseamnă 1 milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...