Afacerile Xella în România au crescut cu 27% anul trecut, până la circa 9 milioane euro

Afacerile filialei din România a producătorului german de BCA Xella au crescut cu 27% anul trecut, până la aproximativ 9 milioane euro, nivel la care s-ar putea menţine şi în 2013, au anunţat miercuri reprezentanţii Xella Ro.
Economica.net - mie, 17 apr. 2013, 11:35
Afacerile Xella în România au crescut cu 27% anul trecut, până la circa 9 milioane euro

„Ne dorim o creştere şi în acest an, dar este greu de avansat o cifră, pentru că în prezent nu există suficientă vizibilitate pe piaţă. Ne propunem să fim cel puţin la nivelul lui 2012”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Marius Dragne, CEO-ul Xella Ro.

Grupul german a deschis în anul 2010, la Ploieşti, o unitate de producţie de BCA, în urma unei investiţii de 32 milioane euro.

Xella Ro a anunţat miercuri că intră pe piaţa de materiale pentru termoizolaţii, prin lansarea unui produs care poate fi utilizat pentru termoreabilitarea individuală a apartamentelor şi spaţiilor interioare din clădirile publice, dar şi pentru termoizolarea caselor unifamiliale. Produsul nu va fi realizat local, ci este importat de la fabricile grupului.

Potrivit datelor companiei, piaţa locală de termoizolaţii a înregistrat anul trecut un volum de aproximativ 4,3 milioane de metri cubi şi are un important potenţial de creştere în următorii ani.

Din totalul pieţei, 40% este reprezentat de materiale utilizate pentru termoizolarea pereţilor exteriori, restul fiind acoperit de termoizolarea pereţilor interiori, pardoseli şi acoperişuri.

Grupul german este specializat în trei divizii (materiale de construcţii, pentru placări şi materiii prime) şi a încheiat anul trecut cu afaceri de 1,3 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat creșteri importante ale înmatriculărilor de astfel de vehicule....
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...
Centrala pe gaze de la Mintia a fost declarată de Guvern proiect de importanță națională
Centrala pe gaze de la Mintia a fost declarată de Guvern proiect de importanță națională
Guvernul a aprobat o hotărâre prin care proiectul de investiţii ,,Centrala electrică MASS Mintia" a fost decșarat proiect ...