Australia a anulat mai multe acorduri comerciale cu China, pe care le consideră ca fiind inadecvate politicii sale externe

Australia a anulat miercuri două acorduri încheiate de statul său Victoria cu China pentru emblematica iniţiativă "Belt and Road" promovată de Beijing, decizie în urma căreia ambasada Chinei în Australia a avertizat că relaţiile deja tensionate dintre aceste două ţări ar putea avea şi mai mult de suferit, relatează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 21 apr. 2021, 21:14
Australia a anulat mai multe acorduri comerciale cu China, pe care le consideră ca fiind inadecvate politicii sale externe

Ministrul australian de externe, Marise Payne (foto), a anunţat că în total vor fi anulate patru acorduri încheiate cu China pentru iniţiativa „Belt and Road”, printre care şi cele două semnate de statul Victoria în anii 2018 şi 2019. ”Consider că aceste patru înţelegeri sunt inadecvate politicii externe a Australiei sau contrare relaţiilor noastre externe”, a indicat şefa diplomaţiei australiene.

Decizia a fost calificată de ambasada chineză la Canberra drept ”o nouă mişcare nerezonabilă şi provocatoare a Australiei împotriva Chinei”.

Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat începând din anul 2018, când Australia a fost prima ţară care a interzis participarea companiei chineze Huawei la realizarea reţelei sale 5G. Un nou motiv de tensiune a fost generat anul trecut de solicitarea guvernului australian pentru efectuarea unei anchete independente privind originea noului coronavirus.

Ultima decizie a Australiei ”este menită să deterioreze şi mai mult relaţiile bilaterale şi în final (Australia) îşi va face rău singură”, a mai transmis miercuri ambasada Chinei la Canberra.

Iniţiativa „Belt and Road”, sau Noul drum al mătăsii, are ca obiectiv deschiderea de noi conexiuni comerciale pentru companiile chineze şi se bazează în special pe realizarea unor mari proiecte de infrastructură.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...