Angajaţii de la Reparaţii Locomotive din CFR au încheiat protestul după ce au primit salariile

Angajaţii de la Societatea Reparaţii Locomotive din CFR au încheiat acţiunea de protest în jurul orei 14.30, după ce salariile le-au fost virate în cont, a declarat Maxim Rodrigo, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transporturi Feroviare, precizând că traficul feroviar nu a fost perturbat.
Economica.net - mie, 17 apr. 2013, 12:55
Angajaţii de la Reparaţii Locomotive din CFR au încheiat protestul după ce au primit salariile

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transporturi Feroviare din România şi al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Feroviare, Maxim Rodrigo, a declarat pentru MEDIAFAX că angajaţii de la filialele societăţii Reparaţii Locomotive şi Automotoare au încetat protestul după ce s-au deblocat conturile.

„A încetat protestul, dar nu înţelegem de ce trebuie să ajungem aici ca să ne primim salariile”, a spus liderul sindical.

El a precizat că nu au fost probleme în traficul feroviar din cauza protestului spontan al angajaţilor de la societatea Reparaţii Locomotive, deoarece au fost folosite rezervele şi multe dintre locomotive erau deja pe drum în momentul în care oamenii au încetat lucrul.

Aproximativ 2.000 de angajaţi de la societatea Reparaţii Locomotive din cadrul CFR au oprit spontan lucrul, miercuri dimineaţă, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile.

Maxim Rodrigo a precizat că Reparaţii Locomotive şi Automotoare are sediul în Braşov, dar protestul s-a desfăşurat la toate filialele din ţară unde există sedii ale societăţii.

Salariaţii spun că ar fi trebuit să primească banii de luni, dar au fost anunţaţi că vor întârzia o zi, iar miercuri conducerea societăţii le-a transmis că banii au fost trimişi către bancă, dar se pare că banca a pus poprire pe conturi, a mai spus Rodrigo.

CFR Călători a virat joi 1,7 milioane de lei pentru plata salariilor angajaţilor filialei de reparaţii a locomotivelor, dar banii nu au ajuns la beneficiari fiindcă „circuitul financiar nu s-a derulat corespunzător” şi „se depun eforturi” pentru remedierea situaţiei, potrivit Ministerului Transporturilor.

„Circuitul financiar intern nu s-a derulat corespunzător, ceea ce a cauzat întârzieri la plata salariilor pentru un număr de aproximativ 800 de salariaţi, din totalul de 1.800 angajaţi”, preciza Ministerul Transporturilor, într-un comunicat de presă.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a discutat această problemă în şedinţa operativă de miercuri dimineaţă, împreună cu managerul şi preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR Călători, şi a solicitat aplicarea în mod urgent a măsurilor necesare împotriva persoanelor responsabile, astfel încât probleme de acest gen să fie evitate pe viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...