Năsui: UiPath s-a dezvoltat nu datorită statului român, ci în ciuda lui

 Cazul companiei UiPath este unul emblematic pentru economia românească, compania reuşind o performanţă deosebită nu cu ajutorul statului, ci în ciuda lui, a afirmat, joi, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, într-o conferinţă de presă.
AGERPRES - joi, 22 apr. 2021, 14:57
Năsui: UiPath s-a dezvoltat nu datorită statului român, ci în ciuda lui

El a fost întrebat ce ar trebui să facă statul român să avem mai multe companii precum UiPath, prima companie românească ce a reuşit să se listeze la bursa din New York.

„Exact asta ne dorim, ca firmele să nu mai treacă printr-un filtru politic sau administrativ, fiecare firmă să poată avea oportunitatea de a-şi internaţionaliza produsele. Ministerul Economiei, în multe locuri, nu trebuie să fie un conducător al economiei”, a arătat ministrul.

Potrivit acestuia, rolul ministerului este de a crea un mediu propice pentru investitori.

„Cazul UiPath este emblematic. Nu există nicio strategie a Ministerului Economiei sau a altui minister ca să apară o firmă ca aceasta. S-a dezvoltat efectiv nu datorită statului, ci în ciuda statului, cu multe probleme. Şi acum ne mândrim cu ei, ne bucurăm sincer, dar reuşita lor este una replicabilă doar în măsura în care ajutăm cât mai multe firme să se dezvolte. Noi trebuie să facem un climat în care firmele să se poată dezvolta. Da, unele vor da faliment, unele nu au experienţă antreprenorială, nu ştiu ce e activ sau pasiv, asta e, noi trebuie să facem un mediu. O bună parte dintre ei vor deveni întreprinderi mici şi mijlocii, iar o mică parte vor deveni întreprinderi de succes ale zilei de mâine”, a continuat oficialul guvernamental.

În opinia sa, ar trebui redusă povara fiscală şi administrativă asupra firmelor, pentru a le lăsa să crească.

Miercuri, UiPath a fost listată la Bursa de la New York, fiind prima companie românească ce reuşeşte această performanţă, în urma unui IPO care a evaluat compania la 29 de miliarde de dolari. La scurt timp după deschiderea Bursei de la New York, acţiunile UiPath se tranzacţionau între 62 şi 64 dolari, în creştere cu 14% faţă de intervalul de preţ vizat cu ocazia Ofertei sale Publice Iniţiale (IPO). Producătorul de software a reuşit să vândă 23,89 milioane acţiuni la un preţ de 56 dolari per acţiune şi a strâns 1,34 miliarde de dolari.

În 2018, UiPath a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp, compania şi-a mutat sediul general în SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...