Rusia a distrus peste 70% din arsenalul său chimic

Rusia a distrus peste 70% din arsenalul său de arme chimice din perioada războiului rece, a căror distrugere integrală era prevăzută iniţial, ca şi pentru SUA, în aprilie anul trecut, a anunţat miercuri un responsabil al Ministerului rus al Industriei şi Comerţului, informează AFP.
Economica.net - mie, 17 apr. 2013, 13:26
Rusia a distrus peste 70% din arsenalul său chimic

‘În această zi, am distrus peste 29.000 de tone, adică 73% din stocul rus’, a declarat Viktor Kolstov, director al departamentului ministerului însărcinat cu supravegherea respectării angajamentelor internaţionale ale Rusiei în domeniu.

Rusia şi SUA, care au strâns în timpul războiului rece enorme stocuri de arme chimice, s-au angajat să le distrugă înainte de aprilie 2012, în baza Convenţiei din 1997 privind interzicerea armelor chimice.

Cele două ţări au anunţat apoi că nu sunt în măsură să respecte acest calendar. SUA, care au distrus aproximativ 90% din stocul lor, au stabilit anul 2023 ca termen până la care să finalizeze distrugerea arsenalului chimic. La rândul său, Rusia s-a angajat anul trecut să distrugă stocul său de arme chimice până în decembrie 2015.

Organizaţia pentru interzicerea armelor chimice (OIAC), însărcinată cu supravegherea respectării Convenţiei din 1997, a acceptat acest nou calendar. Aproximativ 200 de ţări au aderat la Convenţie, care interzice căutarea, producerea, stocarea şi utilizarea de arme chimice.

Te-ar mai putea interesa și
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren de aproximativ 7.200 de metri pătraţi, aflat în sectorul 1 din Bucureşti, firmei Optima Asset Management, pentru suma de 2,1 milioane de euro, se arată într-o......
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar de malluri din România
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar ...
Grupul Monsson a transferat 100% din părțile sociale ale unui parc de 50MW în zona Chișineu-Criș din județul Arad. ...
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Ilie Bolojan este noul președinte interimar al PNL. Partidul o va susține în turul doi pe Elena Lasconi fără nicio negociere
Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean ...
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul ...