David Cameron înfruntă Parlamentarii eurosceptici

Revolta parlamentară, fără precedent, constituie o înfrângere politică majoră pentru Cameron, ajuns la putere în urmă cu 17 luni. 483 de deputaţi britanic au votat împotriva unei moţiuni care solicita organizarea unui referendum privind menţinerea Marii Britanii în UE.
Economica.net - mar, 25 oct. 2011, 06:57

O moţiune care solicita organizarea unui referendum privind menţinerea Marii Britanii în UE a fost respinsă luni seara în parlament, în cursul unui vot marcat de revolta fără precedent a conservatorilor eurosceptici împotriva premierului David Cameron, relatează AFP.

În total, 483 de deputaţi au votat contra organizării unui asemenea referendum, în timp ce 111 au susţinut demersul, printre care 80 de deputaţi conservatori (25 la sută din total) care anunţaseră că nu vor respecta instrucţiunile de vot ale şefului guvernului.

Votul aşteptat în cursul serii a avut un carcater consultativ, iar moţiunea nu avea nicio şansă ca să fie adoptată. Cu atât mai mult cu cât opoziţia laburistă şi liberal-democraţii – aliaţi ai conservatorilor în cadrul coaliţiei aflate la putere şi eurofili – se declaraseră împotrivă.

Dar revolta parlamentară, fără precedent, constituie o înfrângere politică majoră pentru Cameron, ajuns la putere în urmă cu 17 luni.

La începutul după-amiezei, el a încercat să-i convingă pe protestatari să nu voteze moţiunea ce le propunea britanicilor trei opţiuni: menţinerea în Uniunea Europeană, ieşirea sau renegocierea legăturilor, mult mai flexibile, axate pe ‘comerţ şi cooperare’.

‘Interesul nostru naţional este să fim în UE, să ajutăm la stabilirea regulilor care reglementează piaţa unică, cea mai importantă piaţă pentru noi, deoarece absoarbe 50 la sută din exporturile noastre’, a spus premierul.

‘Aunci când arde casa vecinului, primul reflex este să ajuţi la stingerea incendiului, cel puţin ca flăcările să nu ajungă la propria casă’, a mai spus David Cameron.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...