Au fost prelungite în București măsurile de prevenire a extinderii pandemiei COVID-19

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat, sâmbătă, prelungirea măsurilor de prevenire şi combatere a COVID-19 în Bucureşti.
AGERPRES - sâm, 24 apr. 2021, 12:49
Au fost prelungite în București măsurile de prevenire a extinderii pandemiei COVID-19

El a amintit, însă, că vor exista o serie de măsuri speciale pentru noaptea de Paşte şi de Ramadan.

„În şedinţa de astăzi au fost prelungite măsurile (…). Pentru următoarea vineri, Vinerea Mare dinainte de Paşte, programul operatorilor economici cu publicul va fi până la ora 20,00 în loc de ora 18,00. În noaptea de Paşte circulaţia va fi liberă pentru toate persoanele fără niciun fel de declaraţie, pentru a participa la slujbele specifice. Deci, deplasarea spre şi dinspre lăcaşurile de cult. La fel şi pentru sărbătoarea credincioşilor musulmani, Ramadan, peste o săptămână după Paşte – 8 şi 9 mai”, a declarat Alin Stoica, după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Prefectul a precizat că rata de infectare în Capitală a scăzut sub 4 la mia de locuitori, fiind previzibil ca în perioada următoare să scadă sub incidenţa la care şi în timpul weekendului circulaţia să fie permisă până la ora 22:00.

„Din fericire, rata de infectare a scăzut sub 4, suntem la 3,94 astăzi, raportarea făcută pe incidenţa îmbolnăvirilor la mia de locuitori, însă măsurile vor fi relaxate la 3,5. E previzibil că vom scădea şi sub 3,5 în următoarea perioadă, şi atunci programul operatorilor economici şi în perioada de weekend va fi până la 21,00 şi circulaţia persoanelor va fi permisă până la ora 22,00. (…) Trendul este scăzător, (…) este previzibil că mergem spre 3. (…) Sub 3,5 este posibil să scădem până de Paşti, dar nu pot să dau o previziune(…). Conform hotărârii în vigoare, singura măsură suplimentară va fi deschiderea sălilor de sport la sub 3,5”, a declarat Alin Stoica.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...