Ungaria consideră ideea unui impozit minim pe profit la nivel global drept o „violare a suveranităţii”

Un efort susţinut de preşedintele SUA, Joe Biden, vizând introducerea unui impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global este catalogat drept o "violare a suveranităţii financiare", a declarat luni un oficial guvernamental ungar, citat de agenţia de presă MTI.
AGERPRES - lun, 26 apr. 2021, 14:51
Ungaria consideră ideea unui impozit minim pe profit la nivel global drept o

„Acest concept violează suveranitatea financiară a statelor şi, de asemenea, încearcă să inverseze progresele acelor ţări care au făcut eforturi serioase pentru a introduce taxe mai mici”, a spus Norbert Izer, secretar de stat pentru taxe şi impozite, pentru cotidianul Magyar Nemzet.

Potrivit lui Izer, un efort de coordonare a regulilor globale cu privire la taxarea giganţilor din domeniul IT „s-a îndreptat într-o nouă direcţie”, în condiţiile în care Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economic (OECD) pregăteşte un plan vizând un impozit minim pe profit la nivel global, scrie Agerpres.

Norbert Izer a mai spus că impozitul pe profitul companiilor de 9% din Ungaria este cel mai mic din Uniunea Europeană, adăugând că organizaţiile din UE, şi nu OECD, decid ce reguli se aplică în domeniul fiscalităţii în Uniunea Europeană.

„Ungaria nu va fi de acord cu nicio soluţie care face viaţa mai grea pentru afacerile locale sau reduce suveranitatea financiară a statului ungar”, a subliniat Norbert Izer.

La începutul acestei luni, secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, anunţa că SUA vor face presiuni asupra partenerilor din G20 pentru adoptarea unui impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global. „Lucrăm împreună cu ţările din G20 pentru a ajunge la un acord cu privire la o rată minimă de impozitare a companiilor, care ar putea pune capăt unei curse care durează de 30 de ani privind reducerea impozitelor pentru companii”, a spus Yellen.

Câteva zile mai târziu, economistul şef al Fondului Monetar Internaţional, Gita Gopinath, a spus şi ea că FMI s-a pronunţat de mult timp în favoarea adoptării unui impozit minim pe profitul companiilor valabil la nivel global. Actualele disparităţi în impozitul pe profitul companiilor la nivel naţional a dus „la un nivel ridicat” al transferării impozitelor şi evitarea impozitării, reducând baza impozabilă din care guvernele pot colecta venituri pentru a finanţa cheltuielile economice şi sociale, a apreciat Gopinath.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...