Ford anunță o nouă investiție de 300 milioane de dolari la Craiova pentru un vehicul comercial electric – VIDEO

La doar câteva ore după ce a confirmat reducerea producției la Craiova, Ford a anunțat o nouă investiție de 300 milioane de dolari la această uzină pentru asamblarea unui nou vehicul comercial ușor.
Robert Stan - mar, 27 apr. 2021, 10:58
Ford anunță o nouă investiție de 300 milioane de dolari la Craiova pentru un vehicul comercial electric - VIDEO

În ciuda crizei de semiconductori și a pandemiei, Ford Craiova va benefica de o investiție de 300 de milioane de dolari pentru a construi un nou vehicul comercial ușor în 2023,, inclusiv o versiune complet electrică a acestuia, ce va debuta în 2024. Acesta va fi primul vehicul Ford de volum, complet electric, construit în România.

“Uzina Ford Craiova este recunoscută pentru competitivitate și flexibilitate în operațiunile sale de talie mondială. Planul nostru de a construi acest nou vehicul comercial ușor în România reflectă parteneriatele noastre fructuoase și continue cu furnizorii locali și comunitatea, precum și succesul întregii echipe Ford Craiova”, a declarat Stuart Rowley, președintele Ford Europa.

„Prin introducerea unei versiuni complet electrice din 2024, Craiova va deveni a treia noastră fabrică din Europa unde se produc vehicule complet electrice. Investiția din Craiova vine în contextul celorlalte investiții anunțate deja pentru Centrul de Vehicule Electrificate Ford din Köln (Germania) și pentru uzina Kocaeli a Ford Otosan din Turcia și trimite un semnal clar în legătură cu promisiunea noastră de a le oferi clienților din Europa vehicule comerciale cu zero emisii”.

 

În februarie, Ford și-a luat angajamentul ca întreaga sa gamă de vehicule comerciale din Europa să fie pregătită pentru zero emisii, complet electrică sau plug-in hybrid, până în 2024. Se preconizează că două treimi din vânzările de vehicule comerciale ale Ford vor fi reprezentate de modelele complet electrice sau plug-in hybrid, până în 2030.

De asemenea, noul vehicul comercial ușor va fi echipat cu unele dintre cele mai avansate motoare convenționale Ford pe benzină, precum și diesel, produse la uzina de motoare Ford Dagenham din Marea Britanie. Transmisiile vor fi construite la Ford Halewood Transmissions Limited, tot în Marea Britanie.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...