Schimbari importante pentru taximetriştii din Bucureşti – Nicuşor Dan anulează obligativitatea serviciilor de dispecerat pentru taxiurile transportatorilor autorizaţi

Prevederile privind obligativitatea serviciilor de dispecerat pentru taxiurile transportatorilor autorizaţi vor fi abrogate, după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de marţi, un proiect în acest sens.
AGERPRES - mar, 27 apr. 2021, 12:21
Schimbari importante pentru taximetriştii din Bucureşti - Nicuşor Dan anulează obligativitatea serviciilor de dispecerat pentru taxiurile transportatorilor autorizaţi

Hotărârea – adoptată cu 51 de voturi ‘pentru’, unul ‘împotrivă’ şi două abţineri – abrogă mai multe prevederi din hotărârea CGMB nr. 626 din 19 decembrie 2017, care a vizat modificarea Regulamentului de taximetrie, printre care cele potrivit cărora, pe teritoriul municipiului Bucureşti, serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizaţi şi nu se pot executa decât de dispecerii taxi autorizaţi de Autoritatea de autorizare a Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), în condiţiile în care se asigură posibilitatea clientului de a apela la aceste servicii prin comenzi telefonice sau prin alte mijloace, inclusiv aplicaţiile de tip online care se identifică obligatoriu cu dispeceratul al cărui nume este trecut în autorizaţia de dispecerat emisă de autoritatea de autorizare a PMB, scrie Agerpres.

Alte prevederi sunt eliminate prin acest proiect: în timpul executării serviciului de transport persoane în regim de taxi se interzice folosirea telefoanelor/altor dispozitive mobile; nu este permis fumatul în interiorul taxiului în prezenţa clientului.

„Corectăm azi un abuz care s-a făcut în 2017. În decembrie 2017 s-a dat o hotărâre de Consiliu General prin care taximetriştilor li se interzicea să folosească aplicaţiile inteligente, acele softuri pe care le avem fiecare pe telefon pentru a comanda un taxi. Revocăm azi acea hotărâre. Ţin să vă spun că există litigii pe rol împotriva acestei hotărâri, există o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti prin care această hotărâre a Consiliului General a fost suspendată. Şi în litigiul de fond există şi un punct de vedere al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pe acest subiect şi mai bine stopăm azi această hotărâre decât să mergem în continuare în instanţă cu un litigiu în care evident nu avem nicio şansă”, a spus primarul general, Nicuşor Dan, în şedinţa CGMB.

Potrivit raportului de specialitate al hotărârii, în contextul calificării serviciului de punere în legătură directă prin intermediul unei aplicaţii telefonice a clienţilor şi a şoferilor de taxi drept serviciu al societăţii informaţionale de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin hotărârea pronunţată pe 3 decembrie 2020 în cauza preliminară C-62/19, se impune limitarea sferei de aplicare a hotărârii CGMB nr. 626 din 2017 exclusiv la activitatea de dispecerizare reglementată conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Astfel, din Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată pe 3 decembrie 2020 în cauza preliminară C-62/19 rezultă că hotărârea CGMB nr. 626/2017 vizează în principal, dacă nu exclusiv, serviciile de intermediere având ca obiect punerea în legătură, în schimbul unei remuneraţii, cu ajutorul unei aplicaţii pentru smartphone, a unor persoane care doresc să efectueze o deplasare urbană şi a unor şoferi de taxi autorizaţi, lărgind astfel sfera de aplicabilitate a noţiunii de dispecerat prin includerea tuturor activităţilor asimilate şi, pe cale de consecinţă, reglementând obligaţia autorizării prealabile.

 

Te-ar mai putea interesa și
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 5,81% pe an, de la 5,75% pe an în şedinţa precedentă,......
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...