Pierderile anuale ale UE din fraude ar putea depăşi 5 mld. euro

Uniunea Europeană ar putea pierde anual peste 5 miliarde de euro din buget din cauza fraudelor, de peste 12 ori mai mult decât estimează Comisia Europeană în prezent, potrivit unui raport al camerei superioare a parlamentului britanic.
Economica.net - joi, 18 apr. 2013, 11:34
Pierderile anuale ale UE din fraude ar putea depăşi 5 mld. euro

„Am ajuns la concluzia că sistemul antifraudă al UE are un număr de vulnerabilităţi”, arată documentul întrocmit de o comisie din Camera Lorzilor, citat de CNBC.

Parlamentarii britanici consideră că estimarea de 404 milioane de euro a Comisiei Europene reprezintă doar o mică parte din valoarea fraudelor comise împotriva UE.

„Pe baza dovezilor pe care le avem, se pare că valoarea reală ar fi de circa 5 miliarde de euro, dar s-ar putea să depăşească acest nivel”, notează comisia.

Raportul critică atât statele membre UE cât şi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).

Lipsa de entuziasm arătată de statele UE în privinţa raportării fraudelor la Comisia Europeană şi inconsecvenţa referitoare la definirea termenului „fraudă” subminează eforturile UE de a percepe adevărata amploare a problemei.

„Dovezile arată că unele state membre nu-şi iau în serios responsabilităţile de combatere a fraudei. Responsabilităţile acestora ar trebui să includă: să caute fraudele cu bani de la bugetul UE, să informeze autorităţile UE când identifică un astfel de caz şi să ia măsuri când primesc informaţii de la OLAF, o agenţie cu putere limitată”, se arată în raport.

OLAF este în prezent o instituţie ineficientă, iar restricţiile bugetare înseamnă că trebuie să selecteze cazurile pe care le anchetează. OLAF va rămâne o instituţie „limitată” în privinţa protejării intereselor financiare ale UE, dacă continuă să fie văzută ca o organizaţie ale cărei recomandări nu sunt urmate niciodată, a concluzionat comisia britanică.

Te-ar mai putea interesa și
Retailerul Magazine DIANA a deschis o nouă unitate în Râmnicu Vâlcea, a 85-a din rețea
Retailerul Magazine DIANA a deschis o nouă unitate în Râmnicu Vâlcea, a 85-a din rețea
Rețeaua Magazine DIANA a anunțată că astăzi, 29 noiembrie 2024, a inaugurat o nouă unitate în cartierul Goranu din Râmnicu Vâlcea, locația cu numărul 85 din rețeaua de Magazine DIANA, cu......
Un drum expres Satu Mare – Oradea, legătura cu autostrada Transilvania, este cel mai important obiectiv pentru un nou mandat, spune deputatul PNL Adrian Cozma
Un drum expres Satu Mare – Oradea, legătura cu autostrada Transilvania, este cel mai important obiectiv pentru un ...
Preşedintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, candidat pentru un nou mandat, a declarat vineri, într-o conferinţă ...
ANCOM a inițiat o consultare privind utilizarea mai multor frecvențe pentru servicii mobile de comunicaţii prin satelit după 2027
ANCOM a inițiat o consultare privind utilizarea mai multor frecvențe pentru servicii mobile de comunicaţii prin satelit ...
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat un chestionar privind utilizarea ...
Fondul croat InterCapital Asset Management anunță că va lansa un nou ETF la BVB, care va oferi expunere la obligațiuni guvernamentale românești denominate în euro
Fondul croat InterCapital Asset Management anunță că va lansa un nou ETF la BVB, care va oferi expunere la obligațiuni ...
InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația, cu active de 550 de milioane ...