Din lipsă de motorină, fermierii din Venezuela s-au reîntors la carele cu boi

Ne-am reîntors cu câteva secole în urmă, spune Alfonso Morales, un fermier din statul Merida, situat în estul Venezuelei, care, din cauza lipsei motorinei pentru tractorul său, lucrează acum cu un car cu boi, informează AFP.
AGERPRES - mie, 28 apr. 2021, 11:45
Din lipsă de motorină, fermierii din Venezuela s-au reîntors la carele cu boi

Problemele economice cu care se confruntă această ţară, agravate de sancţiunile economice americane, au condus la o penurie de motorină, o situaţie mai gravă înregistrându-se în interiorul ţării decât în capitala Caracas. Situaţia este una paradoxală având în vedere că Venezuela deţine unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume şi la un moment dat producea până la 3,3 milioane de barili de ţiţei pe zi.

În prezent, producţia de petrol este de aproximativ 500.000 de barili pe zi. Proasta gestionare, corupţia şi sancţiunile impuse de SUA, care încearcă să îl înlăture de la putere pe preşedintele socialist Nicolas Maduro, au încetinit şi chiar paralizat activitatea rafinăriilor locale şi complică importurile, scrie Agerpres.

Până în una noiembrie 2020, motorina beneficia de o scutire de la sancţiuni din motive umanitare, însă această scutire a fost între timp eliminată. În consecinţă, importurile de motorină au fost aproape oprite.

„Această sancţiune îi afectează mai mult pe cetăţenii obişnuiţi decât pe conducători. Lipsa de motorină afectează transportul de alimente şi sistemul electric al exploataţilor agricole”, afirmă Luis Vicente Leon, directorul institutului de sondare a opiniei publice Datanalisis, care subliniază că penuria se traduce de asemenea printr-o majorare a preţurilor.

Potrivit rezultatelor unui sondaj publicat luna această, 73% dintre venezueleni dezaprobă sancţiunile care vizează motorina, o cifră care o depăşeşte cu mult pe cea a opoziţiei politice.

Tractoare, semănătoare, pompe de irigaţie, camioane, generatoare de electricitate în regiunile unde întreruperile în alimentarea cu curent sunt frecvente: întreg sectorul agricol trebuie să facă faţă penuriei de motorină care afectează de asemenea şi viaţa de zi cu zi (transporturi, distribuţie etc.).

Actorii din acest sector se tem de o prăbuşire totală a sistemului agricol şi de o pierdere a recoltelor, întârzieri sau absenţa semănăturilor, dificultăţi în producţia de carne, ouă şi lapte.

Confederaţia Producătorilor Agricoli din Venezuela (Fedeagro) estimează că există un deficit de 30% la seminţele de fasole neagră (un aliment de bază în această ţară), că 13.500 de hectare din toate culturile nu au fost recoltate la timp din lipsă de combustibil şi că 400.000 de tone de trestie de zahăr aşteaptă în continuare utilajele pentru recoltat.

Contactat prin telefon, Alfonso Morales îşi reaminteşte că în urmă cu câţiva ani motorina era practic gratuită, iar astăzi pe piaţa neagră costul carburantului pentru a transporta un camion de legume până în Capitală (adică aproximativ 700 de kilometri) se ridică la 300 de dolari.

Motorina a devenit atât de rară, chiar şi pe piaţa neagră, încât fermierii au fost nevoiţi să revină la metodele ancestrale.

„Înainte, foloseam boii doar în anumite zone unde tractoarele nu puteau ajunge. Însă, pentru a lucra o suprafaţă de un hectar, este nevoie de trei-patru zile de muncă, faţă de cinci ore cu tractorul”, susţine Morales.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...