Retailerul a deschis la 9 aprilie primul Shop&Go din Braşov, al doilea oraş după Bucureşti în care este dezvoltat acest concept de magazine.
Potrivit presei locale, în ianuarie cinci din cele 20 de magazine ale reţelei Luca din Braşov au intrat în portofoliul Mega Image. De asemenea, ca urmare a intrării în insolvenţă, firma Retail D&I 2011 a închis în 2012 magazinele Spar din Braşov, în locul acestora putând fi deschise magazine Express, ale Carrefour, şi Shop&Go, ale Mega Image.
Vineri au fost deschise trei magazine, unul în strada Griviţei (104 metri pătraţi) şi două în Calea Bucureşti (93 metri pătraţi, respectiv 115 metri pătraţi), iar sâmbătă vor fi inaugurate alte trei, în strada Hărmanului (108 metri pătraţi), strada Jepilor (105 metri pătraţi) şi strada Jupiter (102 metri pătraţi).
Reţeaua va mai deschide încă un magazin până la finalul lunii aprilie.
Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, cu o reţea care cuprinde 215 magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe, sub mărcile Mega Image (139) şi Shop&Go (76).