Prefectul Capitalei: Rata de infectare ar putea ajunge la 1,5 în luna mai, dacă se menţine ritmul de descreştere

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, luni, că rata de infectare cu SARS-CoV-2 în Bucureşti ar putea ajunge în luna mai la un nivel de 1,5 la mie, în cazul în care se va menţine ritmul de descreştere actual. Azi, incidenţa a fost de 2,42.
AGERPRES - lun, 03 mai 2021, 13:57
Prefectul Capitalei: Rata de infectare ar putea ajunge la 1,5 în luna mai, dacă se menţine ritmul de descreştere

„Nu aş vrea să mă hazardez cu privire la data la care vom ajunge la 1,5. (…) Vedem că pasul de descreştere este undeva la 0,2 puncte procentuale. Dacă s-ar menţine aşa şi sperăm să se menţină aşa, atunci putem avea speranţe că în luna mai să ajungem la 1,5 la mie rată de infectare şi să putem să luăm şi alte măsuri de relaxare”, a precizat prefectul, într-o intervenţie la Digi 24.

Pe de altă parte, Alin Stoica a admis că nu poate fi exclusă varianta unor „scenarii mai puţin optimiste”, menţionând că a existat o „relaxare destul de accentuată în perioada de minivacanţă” şi că efectele ar putea fi resimţite peste două săptămâni, scrie Agerpres.

„De asemenea, există factori externi: noua tulpină indiană, care ar putea să se răspândească – nu ştim încă exact efectele – sau o altă mutaţie care ar putea să apară, aşa cum a fost tulpina britanică şi care a avut efect aici, în România”, a spus el.

Prefectul a menţionat că în cazul în care se va ajunge la o rată de infectare de 1,5 la mie, sălile de spectacole şi restaurantele vor putea funcţiona la o capacitate de 50%.

„De asemenea – spectacole de tip drive in sau spectacole în aer liber cu un număr de participanţi de maximum 300. Acestea sunt unele dintre măsurile de relaxare pe care le-am putea vedea la 1,5 la mie. Şi având în vedere că vine vara şi aşteptăm genul acesta de evenimente, de spectacole, coroborat şi cu un număr mai mare de oameni care sunt vaccinaţi, atunci lucrurile ar putea să arate chiar bine”, a spus el.

Prefectul a declarat că pentru autorităţi, în acest moment, este prioritară intensificarea vaccinării, inclusiv prin deschiderea de noi centre de tip drive-through.

„Scenariul pe care lucrăm este cel de vaccinare – ca să ştie toată lumea că aceasta este prioritatea zero pentru noi, în momentul de faţă, atât pentru Guvern, cât şi pentru autorităţile locale. (…) Prin creşterea capacităţii înţelegem noi centre drive through care să se deschidă în toate punctele importante ale Capitalei, să acopere întreaga hartă, pe fiecare sector. De asemenea, o campanie de comunicare şi de informare pentru cetăţeni, ca să înţeleagă care sunt beneficiile vaccinării. În acelaşi timp vom avea evenimente punctuale. Va exista maratonul vaccinării, organizat de CNCAV în următorul weekend, la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională. De asemenea, vor exista nişte programe pilot, acele spectacole la Teatrul Naţional şi la Opera Română în care vom testa cum anume am putea să redeschidem, cu accesul persoanelor care sunt testate sau vaccinate, în aşa fel încât să vedem care este efectul”, a spus Alin Stoica.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...