Grecia redeschide terasele cafenelelor şi restaurantelor după o pauză de şase luni

După o pauză de şase luni în care au rămas închise, cafenelele şi restaurantele din toată Grecia şi-au redeschis terasele, luni, într-o zi marcată de temperaturi specifice sezonului estival, informează AFP.
AGERPRES - lun, 03 mai 2021, 17:39
Grecia redeschide terasele cafenelelor şi restaurantelor după o pauză de şase luni

În piaţa Kolonaki, situată într-un cartier luxos din Atena, terasele s-au umplut treptat cu clienţi luni, o zi de sărbătoare în Grecia, după Paştele ortodox sărbătorit duminică, scrie Agerpres.

Aşezat la o masă a cafenelei Da Capo, Andreas Riminiotis s-a declarat bucuros că a putut să îşi reia astfel „obiceiurile” şi „o viaţă normală”.

„Înainte de închiderea cafenelelor în noiembrie, veneam în fiecare dimineaţă să îmi beau cafeaua aici şi să discut cu prietenii. Era modul meu preferat de a îmi petrece timpul, remediul meu pentru toate grijile!”, a dezvăluit acest pensionar grec, care a primit cea de-a doua doză a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de compania Pfizer, în urmă cu câteva săptămâni.

„Astăzi, am impresia că trăiesc din nou, că am fost readus la viaţă”, a glumit el, făcând trimitere la Paştele ortodox, celebrat în Grecia weekendul trecut.

Yannis Karagiannakis, care este chelner, s-a declarat uşurat că a putut să îşi reia activitatea profesională. „Eram în şomaj de şase luni, mă învârteam în cerc, eram deprimat”, a mărturisit el.

Cel puţin 330.000 de persoane lucrează în Grecia în acest sector de activitate. Potrivit preşedintelui sindicatului din industria restaurantelor, Yorgos Kavvathas, zeci de restaurante, baruri şi cafenele au fost deja închise definitiv în centrul Atenei şi în Salonic. Şase unităţi din zece din această industrie sunt ameninţate cu închiderea definitivă.

„20% din stabilimente nu dispun de terase”, a precizat Yorgos Kavvathas, care se declară îngrijorat pentru supravieţuirea acestor unităţi.

Redeschiderea teraselor a avut loc luni cu respectarea unor măsuri stricte: angajaţii vor trebui să facă autoteste COVID-19 o dată pe săptămână şi să poarte măşti sanitare. Cel mult şase persoane sunt autorizate la fiecare masă, iar închiderea teraselor este prevăzută la ora locală 23:00 pentru a respecta interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, aflată încă în vigoare la nivel naţional.

Grecia intenţionează să cheltuiască 11,6 miliarde de euro în acest an pentru a compensa efectele negative ale pandemiei de COVID-19, după cele 24 de miliarde de euro cheltuite în acelaşi scop în 2020.

Guvernul elen mizează mai ales pe relansarea turismului, începând din 15 mai, pentru a-şi redeschide economia. Peste un sfert din PIB-ul Greciei depinde de acest sector de activitate.

„Avem noi aliaţi: vaccinarea, autotestele şi vremea caldă, care ne fac să sperăm că această aventură fără precedent se va termina în curând”, a declarat în urmă cu câteva zile prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis.

Guvernul de la Atena a accelerat campania de vaccinare în ultimele zile, permiţând şi persoanelor cu vârste de peste 30 de ani să devină eligibile pentru vaccinare. Până în prezent, peste 3 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate în Grecia.

Grecia, o ţară cu o populaţie de 10,8 milioane de locuitori, a raportat peste 345.000 de cazuri de coronavirus şi un bilanţ de peste 10.400 de decese asociate maladiei COVID-19 de la începutul pandemiei.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei locale a GES Trade, potrivit unui anunț al fimei....
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...