Papa Francisc a cerut o reglementare mai strictă a piețelor financiare globale

Papa Francisc a făcut apel marţi la o reglementare "strictă" a pieţelor financiare, care nu au fost niciodată atât de "hipertrofiate", pentru a ajunge la "o economie diferită, mai justă, incluzivă şi durabilă", relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 04 mai 2021, 18:59
Papa Francisc a cerut o reglementare mai strictă a piețelor financiare globale

„În timp ce economia reală, cea care creează locuri de muncă, este în criză – atât de mulţi oameni au rămas fără slujbe! – pieţele financiare nu au fost niciodată atât de hipertrofiate ca acum”, a declarat papa Francisc într-un mesaj video difuzat pe reţeaua sa globală de rugăciune pe tema „Lumea finanţelor”.

Citește și: Vaticanul a eliminat imunitatea episcopilor și cardinalilor în cazurile penale (economica.net)

„Finanţele, dacă nu sunt reglementate, devin speculaţii pure, determinate de politicile monetare. Această situaţie este nesustenabilă. Este periculoasă. Pentru a evita ca cei defavorizaţi să plătească din nou consecinţele, speculaţiile financiare trebuie să fie strict reglementate”, a mai spus el.

„Este încă timp pentru a începe un proces de schimbare globală pentru a pune în practică o economie diferită, mai echitabilă, mai incluzivă, durabilă şi care nu lasă pe nimeni în urmă. Să facem asta!”, a îndemnat el, exprimându-şi speranţa că „oficialii din domeniul finanţelor vor colabora cu guvernele pentru a reglementa pieţele financiare şi pentru a proteja cetăţenii aflaţi în pericol”.

Papa Francisc obişnuieşte să facă apel la un model economic diferit, mai favorabil persoanelor defavorizate.

În noiembrie, el a declarat în timpul unei întâlniri virtuale internaţionale cu tineri antreprenori că „o poveste economică diferită (este) urgentă” pentru a veni în ajutorul Pământului „abuzat”, precum şi al celor săraci şi excluşi.

„Nu suntem condamnaţi la modele economice care îşi concentrează interesul imediat asupra profiturilor ca unitate de măsură”, a mai spus el atunci.

Citește și: Vaticanul se așteaptă la ani dificili din punct de vedere financiar, după ce donațiile au scăzut ca urmare a pandemiei (economica.net)

Te-ar mai putea interesa și
Agențiile de informații americane avertizează cu privire la tentativele de implicare ale Rusiei în alegerile prezidențiale
Agențiile de informații americane avertizează cu privire la tentativele de implicare ale Rusiei în alegerile prezidențiale
Cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, agenţiile de informaţii din Washington avertizează cu privire la cazuri de dezinformare punctuală provenind din Rusia,......
Record istoric de poluare atins sâmbătă în orașul pakistanez Lahore, de peste 80 de ori mai mare decât nivelul maxim considerat acceptabil de OMS
Record istoric de poluare atins sâmbătă în orașul pakistanez Lahore, de peste 80 de ori mai mare decât nivelul maxim ...
Poluarea aerului din Lahore, al doilea oraş ca mărime din Pakistan, a atins sâmbătă un record istoric, de peste 80 de ...
SUA anunță că va desfășura mai multe trupe în Orientul Mijlociu pentru a apăra Israelul și ca avertisment pentru Iran
SUA anunță că va desfășura mai multe trupe în Orientul Mijlociu pentru a apăra Israelul și ca avertisment pentru Iran
Statele Unite au anunţat noi desfăşurări militare în Orientul Mijlociu care vor sosi "în lunile următoare" pentru ...
Din ce mai face bani Auchan în afară de comerțul cu alimente
Din ce mai face bani Auchan în afară de comerțul cu alimente
Retailerul francez Auchan și-a bugetat ca până în 2028 să investească peste 515,9 milioane de lei (în jur de 103,7 ...