Autostrada de Centură București: E oficial. CNAIR poate semna cu Umbrărescu contractul pentru lotul 2 din sectorul nordic

Compania de Drumuri poate semna contractul pentru lotul 2 din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord) cu constructorul român Dorinel Umbrărescu, după ce a fost respinsă la Curtea de Apel București ultima contestație, a anunțat miercuri șeful Transporturilor Cătălin Drulă.
Anemona Andone - mie, 05 mai 2021, 15:51
Autostrada de Centură București: E oficial. CNAIR poate semna cu Umbrărescu contractul pentru lotul 2 din sectorul nordic

„Am primit acum 20 de minute o veste excelentă. S-a respins ultima contestație definitiv la Curtea de Apel București pentru lotul 2 din Autostrada de Centură a Bucureștiului în partea de nord. Lotul 2 este între DN1, zona Corbeanca și DN2, zona Colentina. Acest sector de drum a fost câștigat de o firmă românească ce lucrează foarte bine și pe alte proiecte din țară, spre exemplu pe Drumul Expres Craiova – Pitești. Fusese deja respinsă contestația la prima etapă, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). S-a respins și la Curtea de Apel București, ceea ce înseamnă că se poate semna acest contract”, a spus miercuri ministrul Transporturilor, la finele ședinței de Guvern.

Contractul pentru lotul 2 din A0 Nord a fost câștigat de grupul de firme UMB. Acesta al doilea lot din A0 Nord câștigat de Umbrărescu, după lotul 4, între A2 și DN3 (lacul Cernica), pentru care s-a semnat contract anul trecut.

În toamna anului trecut, chinezii de la China Railway, turcii de la IC Ictas Insaat și italienii de la Impresa Pizzarotti au depus contestații după ce pe lotul 2 al Autostrăzii de Centură București Nord (A0 Nord) a fost declarat câștigător constructorul român Dorinel Umbrărescu.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis pe 9 octombrie 2020 adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului de „Proiectare si Executie Autostrada de Centura Bucuresti km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord km 0+000-km 52+770, Lot 2: km 20+000-km 39+000”, în lungime de 19 km.

Ofertantul desemnat câștigător este ASOCIEREA S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L., cu preţul de 831.920.653,34 lei fără TVA.

Durata contractului este de: 12 luni perioada de proiectare și 22 de luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...