Ultima zi pentru depunerea ofertelor pentru achiziţionarea companiei Blue Air

Sâmbătă este ultima zi în care cei interesaţi de achiziţionarea operatorului de transport aerian low-cost Blue Air mai pot depune oferte.
Economica.net - sâm, 20 apr. 2013, 09:12
Ultima zi pentru depunerea ofertelor pentru achiziţionarea companiei Blue Air

Potrivit unui comunicat al companiei remis, pe 11 aprilie, AGERPRES, la momentul respectiv existau deja oferte şi scrisori de intenţie depuse de investitori români şi străini de marcă, iar data limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilită pentru 20 aprilie.

Blue Air Transport Aerian are, începând din 10 aprilie, un nou Consiliu de Administraţie alcătuit din Ellen Phillips, specialist american în aviaţie şi în restructurarea companiilor de aviaţie, cu peste 30 de ani de expertiză în domeniu (lucrează în cadrul Blue Air din 2010), Adrian Ionaşcu, Director General Adjunct Blue Air (parte a echipei de management a companiei din 2007) şi Rudolf Vizental, reprezentant al Casei de Insolvenţă Transilvania.

‘Pentru a ne consolida poziţia pe piaţa din România şi pe piaţa europeană şi pentru a putea îmbunătăţi calitatea serviciilor de transport aerian oferite pasagerilor, noul Consiliu de Administraţie consideră oportună găsirea unui investitor, mai ales că există deja oferte şi scrisori de intenţie depuse de investitori români şi străini de marcă. Pentru a organiza un proces transparent şi competitiv de selecţie, până la data de 20 aprilie 2013, îi invităm pe toţi cei interesaţi să depună oferte şi scrisori de bonitate bancară, la sediul companiei Blue Air’, se precizează în comunicatul citat.

Compania Blue Air face parte din grupul de firme deţinut de omul de afaceri Nelu Iordache, aflat în prezent în arest. Iordache este acuzat de posibile fapte de corupţie în legătură cu activitatea firmei de construcţii Romstrade.

Blue Air este singura companie de smart flying cu capital privat 100% românesc. Compania este autorizată să efectueze zboruri regulate interne şi internaţionale de pasageri, zboruri de tip charter la cerere şi transporturi cargo.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...