UE, „pregătită să discute” o suspendare a patentelor asupra vaccinurilor anti-COVID-19 – von der Leyen

Uniunea Europeană este 'pregătită să discute' propunerea americană de suspendare a drepturilor de proprietate intelectuală asupra vaccinurilor împotriva COVID-19, pentru a accelera producţia şi distribuţia acestora, a declarat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite AFP.
AGERPRES - joi, 06 mai 2021, 13:11
UE,

‘UE este pregătită să discute orice propunere care să atace criza în mod eficace şi pragmatic. Suntem pregătiţi să discutăm despre felul în care propunerea americană poate permite atingerea acestui obiectiv’, a dat asigurări Ursula von der Leyen.

Într-un discurs prin videoconferinţă la Institutul universitar european de la Florenţa, ea a reamintit însă că UE este, la momentul actual, ‘principalul exportator de vaccinuri din lume’, şi a chemat celelalte state producătoare să ridice restricţiile la exporturile de vaccinuri.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a anunţat miercuri că susţine suspendarea patentelor asupra vaccinurilor, precizând că Statele Unite participă ‘activ’ la negocierile purtate în acest sens la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

O suspendare temporară a patentelor este cerută mai ales de India şi Africa de Sud spre a-şi putea accelera producţiile, dar anumite ţări, printre care şi Franţa, se opun cu înverşunare.

Până acum, Uniunea Europeană nu se declarase favorabilă, invocând că această soluţie ar necesita timp, în lipsa mijloacelor de producţie ce ar putea fi mobilizate imediat. Dar Bruxellesul a părut recent să lase întredeschisă această posibilitate.

‘Un transfer de patent ar însemna ca producţia să demareze într-un termen de un an până la 14 luni (…) Anul viitor, când vom fi reuşit să creştem producţia în fabricile noastre, se va putea pune această problemă’, a afirmat luni Thierry Breton, comisarul european pentru piaţa internă.

‘Deocamdată, îi chemăm pe toţi producătorii de vaccinuri să autorizeze exportul şi să evite toate restricţiile susceptibile să perturbe lanţurile de aprovizionare’ farmaceutice, a insistat Ursula von der Leyen joi, o remarcă ce vizează Marea Britanie, care nu a exportat nicio doză fabricată pe teritoriul său, şi mai ales SUA, unde o decizie prezidenţială blochează strict exportul de vaccinuri şi îl restrânge pe cel de componente de vaccinuri.

În schimb, ‘UE exportă către mai mult de 90 de state’, din Japonia până în Columbia şi trecând prin Mexic, ceea ce o face să fie ‘farmacia lumii’ şi ‘singura regiune democratică ce exportă la scară largă’, a menţionat Ursula von der Leyen.

‘Peste 200 milioane de doze produse în Europa au fost exportate, adică tot atâtea vaccinuri pe care UE nu le-a furnizat propriilor săi cetăţeni’, a subliniat preşedinta Comisiei Europene.

De altfel, Ursula von der Leyen a lăudat ‘succesul’ campaniilor de vaccinare ale statelor membre, cu ‘peste 3 milioane de europeni vaccinaţi în fiecare zi’.

Uniunea Europeană şi-a propus să vaccineze 70% din populaţia adultă până la sfârşitul lunii iulie.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Un număr de 5.588 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele 11 luni din 2024, în scădere cu 13,32% comparativ cu perioada similară din 2023, conform datelor......
Aglomeraţie pe Valea Prahovei; se circulă în coloană între Breaza şi Comarnic şi între Sinaia şi Buşteni
Aglomeraţie pe Valea Prahovei; se circulă în coloană între Breaza şi Comarnic şi între Sinaia şi Buşteni
Centrul INFOTRAFIC informează că duminică sunt valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploieşti - Braşov, circulându-se în ...
Incendiu la o clădire a Liceului Timpuri Noi din Calea Dudeşti
Incendiu la o clădire a Liceului Timpuri Noi din Calea Dudeşti
Pompierii ISUBIF intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire a Liceului Timpuri Noi (în prezent ...
Grupul Volkswagen, acuzat că nu a protejat datele personale a 800.000 de utilizatori de mașini
Grupul Volkswagen, acuzat că nu a protejat datele personale a 800.000 de utilizatori de mașini
Informații primite, verificate și, ulterior, dezvăluite de publicația germană Der Spiegel arată că date personale ...