Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.
Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost confirmate 1.065.254 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.011.694 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 7.497.476 de teste RT-PCR şi 959.507 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 24.636 de teste RT-PCR (9.794 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 14.842 la cerere) şi 12.821 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 265 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
1.026 de pacienți la terapie intensivă
Un număr de 6.523 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 1.026 la terapie intensivă, a anunţat GCS.
În total, 20.350 de persoane confirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2 sunt în izolare la domiciliu şi 6.832 se află în izolare instituţionalizată pe teritoriul României, a precizat GCS.
De asemenea, 48.377 de persoane se află în carantină la domiciliu şi 139 în carantină instituţionalizată.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.366 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 878 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
104 decese
Un număr de 104 persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Este vorba de 62 de bărbaţi şi 42 femei infectaţi cu noul coronavirus şi internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi din Bucureşti.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, unul la categoria de vârstă 30-39 ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, opt la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 decese la categoria 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 29 decese la peste 80 ani.
Conform GCS, 95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 6 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Până în prezent, 28.903 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.
De la începutul epidemiei de COVID-19 şi până la acest moment, 190 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au decedat.