Incertitudine la Transelectrica: acționarii nu știu când le vor fi distribuite dividendele, conducerea întârzie convocarea unei noi AGA

Situațiile financiare ale Transelectrica pe 2020, la fel ca și distribuirea de dividende, nu au fost aprobate de acționari la finalul lunii aprilie. Chiar dacă încă de atunci Guvernul, care este acționar majoritar, a solicitat “de îndată” convocarea unei noi Adunări Generale a Acționarilor, acest lucru nu s-a întâmplat nici până azi. Obligația convocării revine conducerii companiei.
Mihai Nicuţ - vin, 14 mai 2021, 12:14
Incertitudine la Transelectrica: acționarii nu știu când le vor fi distribuite dividendele, conducerea întârzie convocarea unei noi AGA

Situațiile financiare ale Transelectrica, împreună cu propunerea distribuirii de dividende din profit, elaborate de conducerea executivă, au fost respinse în cadrul Adunării Generale a Acționarilor (AGA) din data de 27 aprilie.

Conform Bursei de Valori București, după această ședință AGA, acționarul majoritar, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, a solicitat reconvocarea “de îndată” a unei noi adunări generale în care să se aprobe situațiile financiare și distribuirea dividendelor.

Cu toate acestea însă, după mai bine de două săptămâni, conducerea Transelectrica întârzie convocarea unei ședințe AGA care ar lămuri situația financiară a societății. Iar în acest caz, acționarii societății nu știu când anume vor putea discuta și decide asupra dividendelor ce li se cuvin.

Amintim că, potrivit propunerii inițiale a Transelectrica, compania ar fi urmat să acorde dividende totale de 39 de milioane de lei, din profitul contabil de 149,8 milioane de lei aferent anului trecut.

Voci din piață spun că este neclar motivul pentru care se întârzie convocarea acestei ședințe, însă este neobișnuit ca o societate listată la Bursa de Valori București să nu urgenteze clarificarea situațiilor financiare, mai ales după un prim eșec în ceea ce privește aprobarea acestora.

Fiind probabil singura companie mare dintre cele cotate la bursă care nu are deja convocată o ședință în vederea aprobării situațiilor financiare, există și riscul ca acțiunea TEL să se deprecieze din acest ,motiv. Transelectrica riscă să creeze dezechilibre periculoase ale cotației bursiere.

Se va întârzia și depunerea bilanțului

Mai mult, conform legii, companiile naționale au obligația de a depune situațiile financiare până la data de 31 mai. Dat fiind că o ședință AGA poate avea loc după cel puțin 30 de zile de la data convocării, Transelectrica se va afla în mod cert la finalul lunii în situația în care nu va putea depune la autoritățile competente situațiile financiare aprobate de acționari, riscând sancțiuni financiare.

În teorie, dacă se întâmplă acest lucru, Consiliul de Supraveghere va fi obligat să recupereze sumele aferente amenzilor de la cei care se fac vinovați de nedepunerea situațiilor financiare aprobate.

Transelectrica este administrată în sistem dualist de către un Directorat compus din 5 membri (Cătălin Nițu – președinte, Andreea Mihaela Miu, Marius Viorel Stanciu, Corneliu Bogdan Marcu, Ovidiu Anghel – membri)  sub supravegherea unui Consiliu de Supraveghere compus din 7 membri (Adrian Goicea – președinte, Luiza Popescu, Jean Valentin Comănescu, Oleg Burlacu, Mircea Cristian Staicu, Mihaela Popescu, Ciprian Constantin Dumitru – membri).

Responsabilitatea convocării “de îndată” a adunării generale cu scopul aprobării situațiilor financiare și a distribuirii dividendelor revine Directoratului companiei.

Transelectrica este operatorul rețelei naționale de transport al energiei electrice și este controlată de stat, prin SGG, cu 58,6% din acțiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...