Costul mediu al reparaţiilor auto în 2020 au crescut cu 8,37% în timp ce valoarea primei pentru asigurarea RCA a scăzut cu 2%

Valoarea medie a costului reparaţiilor auto, pentru toate mărcile, a crescut în România cu 8,37%, în 2020 faţă de anul precedent, reiese dintr-un studiu realizat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR). Spre comparaţie, în 2020 prima medie RCA anualizată (asigurarea obligatorie în baza cărora se fac cele mai multe reparaţii auto) s-a diminuat cu aproximativ 2%, iar dauna medie a crescut cu 7%, conform ultimelor date publicate de ASF. 
Gabriela Ţinteanu - vin, 14 mai 2021, 13:24
Costul mediu al reparaţiilor auto în 2020 au crescut cu 8,37% în timp ce valoarea primei pentru asigurarea RCA a scăzut cu 2%

Concluziile studiului BAAR au scos în evidenţă faptul că, în perioada analizată, se observă o variaţie a preţului unor repere similare, cu procentaje care diferă în funcţie de marcă, respectiv între -2,8% la Dacia şi 8,9% la Ford. „Creşterea este una relativ moderată, dacă luăm în calcul şi evoluţia cursului mediu anual de schimb în lei pentru un euro (creştere cu 1,94% în 2020 faţă de 2019)”, se arată în cercetarea de specialitate.

Potrivit sursei citate, în 2020 faţă de anul anterior, valoarea medie a costului reparaţiilor pentru toate mărcile a înregistrat un salt de 8,37%, de la 7.061 de lei (fără TVA) până la 7.652 de lei (fără TVA). Statisticile publicate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) relevă faptul că, la finalul anului 2020, erau înmatriculate la nivel naţional 9,2 milioane de vehicule, în creştere cu 5,4% faţă de 2019, când erau înregistrate 8,7 milioane de unităţi.

Dintre acestea, o pondere semnificativă, de aproape 80%, aparţine categoriei de autoturisme (7.274.728 unităţi), principalele mărci fiind: Dacia (18,55%), Volkswagen (17,33%), Opel (10,41%) şi Ford (7,54%).  Cumulate, cotele acestor mărci reprezintă un procentaj semnificativ, de peste jumătate din total (53,84%).

Tot în 2020, piaţa de asigurări de răspundere civilă auto RCA a crescut cu 5% in 2020 fata de anul anterior si a atins valoarea de aproximativ 3,97 miliarde de lei. In acest timp, prima medie RCA anualizata s-a diminuat cu aproximativ 2%, iar dauna medie a crescut cu 7%, conform datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară ASF.

Studiul BAAR se înscrie pe linia atribuţiilor instituţiei prevăzute de lege şi de prevederile statutare ale asociaţiei de a întocmi statistici şi analize periodice care au legătura cu asigurarea RCA şi domeniile conexe acesteia.

Un obiectiv al cercetării BAAR a fost acela de a analiza evoluţia preţului mediu al principalelor piese de schimb, folosite frecvent în repararea autoturismelor, în intervalul 2019 – 2020. Sursa informaţiilor referitoare la preţurile medii ale reparaţiilor şi pieselor de schimb o reprezintă compania Audatex, iar costurile reperelor sunt exprimate în lei, fără TVA. Mai multe detalii puteţi găsi în studiul BAAR, pe care îl puteţi consulta aici. 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...