Un europarlamentar extremist grec, condamnat pentru implicare într-o crimă, a fost extrădat din Belgia

Eurodeputatul grec Ioannis Lagos (foto), fost cadru de conducere al partidului neonazist Zorii Aurii şi care a fost condamnat la peste 13 ani de închisoare cu executare, a fost extrădat sâmbătă în Grecia în virtutea unui mandat de arestare şi predat autorităţilor elene, informează AFP, citând o sursă poliţienească aeroportuară, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 15 mai 2021, 16:29
Un europarlamentar extremist grec, condamnat pentru implicare într-o crimă, a fost extrădat din Belgia

Ioannis Lagos, 48 de ani, arestat la sfârşitul lunii aprilie la Bruxelles, în ziua următoare ridicării imunităţii sale parlamentare, a fost adus sâmbătă în jurul orei locale 15:20 (13:20 GMT) pe aeroportul internaţional din Atena, încadrat de poliţişti greci, conform aceleiaşi surse.

Lagos, care urmează a fi prezentat procurorului Atenei sâmbătă şi încarcerat duminică, face parte din cei 40 de membri ai Zorilor Aurii condamnaţi în octombrie în capitala elenă după un proces maraton de cinci ani şi jumătate.

În ziua pronunţării verdictului Curţii Penale din Atena, el „părăsise Grecia plecând la Bruxelles cu scopul de a se sustrage condamnării”, a explicat eurodeputata franceză Marie Toussaint (Verzii), raportoare a Parlamentului European asupra acestui dosar.

Cadru de rang înalt al Zorilor Aurii, Ioannis Lagos fusese plasat în detenţie provizorie, la fel ca întreaga conducere a acestui partid, după uciderea în apropierea Atenei a unui muzician antifascist, Pavlos Fyssas, în septembrie 2013. El a fost repus în libertate condiţionată după 18 luni, în aşteptarea procesului său.

Imunitatea sa parlamentară a fost ridicată la sfârşitul lunii aprilie cu o foarte largă majoritate a deputaţilor Parlamentului European, la cererea autorităţilor greceşti.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureştenii pot vedea cu ajutorul unei hărţi digitale cât de verde este zona în care trăiesc
Bucureştenii pot vedea cu ajutorul unei hărţi digitale cât de verde este zona în care trăiesc
Bucureştenii pot verifica acum, cu ajutorul unei hărţi on-line, în ce măsură zona în care trăiesc respectă regula 3-30-300. ...
BMW a prezentat pentru prima dată un concept-car în România
BMW a prezentat pentru prima dată un concept-car în România
Reprezentanța BMW în România a prezentat pentru prima dată un vehicul concept al mărcii la un eveniment organizat în ...
HiSky zboară pe profit. Compania care a luat locul Blue Air a realizat afaceri de peste 170 de milioane de euro în 2023
HiSky zboară pe profit. Compania care a luat locul Blue Air a realizat afaceri de peste 170 de milioane de euro în 2023
Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan, fost director al Air Moldova, a realizat anul trecut afaceri de 856 ...
Taxe vamale suplimentare de 45% la importurile de mașini electrice produse în China. UE va vota săptămâna viitoare
Taxe vamale suplimentare de 45% la importurile de mașini electrice produse în China. UE va vota săptămâna viitoare
Uniunea Europeană va vota, în 4 octombrie, dacă va impune taxele vamale suplimentare de 45% la importurile de vehicule ...