Bittnet Group raportează venituri de 20,2 milioane de lei în primul trimestru din anul acesta

Bittnet, un grup de companii IT, listat pe piața principală a Bursei de Valori București, raportează venituri de 20,2 milioane de lei în primul trimestru al anului 2021. Primele trei luni au marcat o activitate intensă în domeniul fuziunilor și achizițiilor pentru Bittnet. Grupul a finalizat investițiile în eLearning Company și Softbinator, și a anunțat totodată primul proiect de investiții transfrontalier, prin achiziționarea unui pachet de acțiuni în Servodata, companie care operează cu succes, de peste 25 de ani, pe piețele din Cehia și Slovacia.
Lidia Neagu - lun, 17 mai 2021, 10:18
Bittnet Group raportează venituri de 20,2 milioane de lei în primul trimestru din anul acesta

„Analizând ultimele 12 luni, schimbările operaționale introduse la nivelul grupului nostru au început să genereze rezultate mai rapid decât ne așteptam. În ultimele luni ne-am dedicat reinventării modelului nostru de afaceri. Pandemia a schimbat modul în care prospectăm și servim noi clienți, precum și modul în care livrăm ceea ce își doresc și, în cele din urmă, felul prin care îi transformăm în clienți loiali și recurenți. În ciuda acestei transformări operaționale majore, veniturile și marja brută generată în ultimele 12 luni sunt consistente, demonstrând că noua noastră abordare de tip «go-to-market» funcționează,” a declarat Mihai Logofătu, CEO și cofondator Bittnet Group.

Divizia de Tehnologie, formată din companiile Dendrio Solutions și Elian, a înregistrat un rezultat solid în contextul tuturor decalajelor de livrare din partea producătorilor, înregistrând venituri de 18,1 milioane de lei, în creștere cu 3% față de anul anterior, ceea ce a generat o creștere de 5% a marjei brute aferente.

Criza globală a  semiconductorilor continuă să provoace întârzieri în livrarea de echipamente hardware. Prin urmare, chiar dacă unele dintre livrări au fost efectuate cu succes în T1 și au dus la creșterea veniturilor din vânzarea de mărfuri cu 7%, veniturile din prestarea de servicii au scăzut cu 8,5%, deoarece nu au putut fi prestate toate serviciile conexe. Aceste venituri vor fi incluse în rezultatele T2 2021.

Veniturile Diviziei de Educație, care cuprinde companiile Bittnet Training și Equatorial Gaming, au scăzut cu 39% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, deoarece veniturile din T1 2021 au ajuns la 2,1 milioane lei, în timp ce marja brută s-a ridicat la 1 milion de lei. Scăderea se datorează amânării deciziilor de achiziție de training, în contextul perspectivei de a accesa finanțări europene pentru proiecte de educație și digitalizare în cadrul companiilor. Grupul a înregistrat o cerere în creștere pentru cursurile de dezvoltare a competențelor digitale, prin urmare este avută în vedere o creștere a numărului de proiecte în perioada următoare.

„În perioada de 12 luni încheiată la 31 martie 2021, veniturile consolidate ale grupului au crescut cu 5%, până la 108 milioane de lei, cu marjă brută similară cu perioada de anul trecut, de 20 milioane de lei. Evoluția statică a cheltuielilor indirecte a generat o creștere de 13% a profitului operațional, până la 2,6 milioane lei. Rentabilitatea crescută la nivelul profitului brut și net din ultimele 12 luni este rezultatul unei îmbunătățiri semnificative și a rezultatului financiar, care întărește ideea derulării unei oferte publice de acțiuni preferențiale, care ar elimina costul ratelor dobânzii, permițând astfel grupului să înregistreze un profit brut mult mai aproape de cel operațional,” a adăugat Cristian Logofătu, cofondator Bittnet.

Pentru 2021, Bittnet vizează o cifră de afaceri consolidată de 157 milioane de lei și un profit brut de 12,8 milioane lei. Aceste estimări includ rezultatele ce vor fi generate de companiile care s-au alăturat grupului în 2020. Începând cu 2021, Divizia de Educație a Bittnet Group este formată din Bittnet Training, Equatorial Gaming și eLearning Company. Divizia de Tehnologie este formată din Dendrio Solutions, Elian Solutions și Softbinator Technologies. De îndată ce tranzacția este finalizată, Divizia de Tehnologie va integra și activitatea din zona Europei Centrale și de Est a Servodata.

În ceea ce privește activitatea pe piața de capital, în primul trimestru al anului 2021, investitorii la Bursa de Valori București au tranzacționat 27,6 milioane de acțiuni BNET, ceea ce reprezintă peste 11% din numărul total de acțiuni. Lichiditatea ridicată a Bittnet din ultimii ani a dus la includerea de către FTSE Russel a acțiunilor BNET în doi indici globali de acțiuni de tip „micro-cap”, începând cu 22 martie 2021. Doar patru companii listate din România sunt incluse în indicii globali ai FTSE – Banca Transilvania, Nuclearelectrica, Teraplast și Bittnet.

Bittnet a fost fondată în 2007 la București, de către frații Mihai și Cristian Logofătu, ca o companie de training și soluții IT în România și în străinătate. Astăzi, Bittnet este un grup de companii din domeniul IT din care fac parte următoarele branduri: Bittnet Training, Dendrio, ELIAN Solutions, Equatorial Gaming, The eLearning Company, Softbinator și Servodata.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale....
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...